În vârful dealului, prima grotă pe dreapta. La propriu şi la figurat, aceasta este adresa, dacă îi putem spune aşa, unde poate fi găsit Florică. Am încercat să stăm de vorbă cu el. Nu am avut succes, aşa că ne-a ajutat un prieten al „omului din peşteră”. „Florică, hai măi, scoală-te, că au venit nişte musafiri. Hai, măi, omule. Alo! Dacă e mort, ce ne facem? Florică!!!”, a strigat Ştefan Tudoruţ (foto medalion stânga), unul dintre puţinii prieteni ai bărbatului. Într-un târziu a venit şi răspunsul, un mormăit nervos al unui om somnoros. „Hai, măi, omule, scoală-te. Am crezut că eşti mort şi vine Salvarea după tine”, a mai spus Ştefan Tudoruţ. Florică a răspuns sec: „Când oi muri, nu mai rămâne nimic pe pământul ăsta”, au fost singurele cuvinte ale omului din peşteră. De ieşit nu a vrut să iasă nici în ruptul capului. A rămas în cortul lui, învelit cu o plapumă murdară.
Numele nu este cel real, dar aşa îl strigă cei care îi ştiu cât de cât povestea. Nu sunt mulţi, pentru că nu îi place să vorbească despre el. De fapt, nu îi place să vorbească deloc. Mai tot timpul este ameţit de alcool, iar acum cu atât mai mult, când frigul este mai pătrunzător.
De la adăpost pentru militari la adăpost pentru oamenii străzii
Pe Dealul Melcilor sunt câteva grote, despre care nu multă lume ştie. În primul şi al doilea Război Mondial au fost folosite ca adăpost pentru militari. La nici 30 de metri distanţă încă se mai vede locul unde era poziţionat tunul antiae-rian. Acum, grotele au devenit casă pentru cei care nu au o locuinţă.
Zona s-a transformat mult în ultimii ani. Sunt braşoveni care urcă zilnic pentru o plimbare scurtă şi spun că mizeria este la ea acasă. „Vin tot felul de indivizi cu grătare, cu mizerii, dar nu îşi adună niciodată. Au fost zile când am adunat aici, de pe câmpia asta, grămezi mari de mizerie, le-am dat foc, dar după trei zile a
