Ne aflăm într-o perioadă de nelinişte existenţială şi de înstrăinare faţă de cerinţele fundamentale ale vieţii. Pentru a depăşi impasul în care se află medicina românească, trebuie mai întâi să privim în jurul nostru spre a inventaria realitatea în toate manifestările ei, să decelăm cauzele destructurării asistenţei medicale, ca apoi să coborâm în noi, să chibzuim, pentru a ieşi în lumea viitorului cu măsuri fundamentate managerial şi economic, dar şi cu construcţii teoretice viabile. Fiecare medic care-şi iubeşte profesia ar putea să exprime gânduri menite să asigure aşezarea şi dezvoltarea medicinii Publicitate , implicit a asistenţei medicale, pe baze solide teoretice, într-un edificiu antropologic, bine articulat funcţional. În acest context, vin cu câteva aserţiuni dătătoare de sens ontologic şi teleologic, pe care le supun atenţiei publice. Sistemul medical funcţionează în diviziune, complementaritate, întrajutorare şi respect reciproc. La temelia sistemului să aşezăm asistenţa medicală primară, în speţă specialitatea de medicina familiei, ca practică medicală principală. Elementul de referinţă al întregii asistenţe medicale ar trebui să fie sănătatea şi nu boala, care, oricum, se poate defini ca sănătate pierdută. În învârstnicire, un cuvânt nou, ce reprezintă, în fapt, desfăşurarea cronologică a vieţii lui homo sapiens de la naştere până la stingere, şi-ar putea găsi locul controlul aniversărilor-jalon, la vârste considerate nodale: 15, 30, 45, 75 de ani, evenimente medicale de sinteză sincrono-diacrone. Cu ocazia lor, ar merita să fie trecută în revistă starea de sănătate a cohortelor populaţionale, s-ar emite predicţii şi s-ar dezvolta acţiuni preventive autentice. Pentru omul timpurilor noastre, a vorbi de homocultură (de la cuvintele latineşti homo – om şi cultura – îngrijire, cultivare) mi se pare a fi în consens cu posibil