Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ahtisaari, primit cu raceala la Belgrad

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 3 februarie 2007 ·

Belgradul l-a intampinat cu raceala, ieri, pe trimisul special al ONU, Martti Ahtisaari, venit sa inmaneze autoritatilor sarbe planul sau pentru viitorul statut al regiunii Kosovo - ultimul dosar ramas in suspensie dupa dezmembrarea Iugoslaviei. Oponent al oricarei forme de independenta a provinciei, premierul sarb Voislav Kostunita a refuzat sa-l intalneasca pe emisar, care a fost primit totusi de presedintele Boris Tadici. Cei doi s-au fotografiat in tacere, apoi au discutat pret de o ora. Fara rezultat, caci si Tadici si-a exprimat impotrivirea fata de un Kosovo independent. De la Belgrad, trimisul ONU s-a deplasat la Pristina, unde a prezentat planul si liderilor kosovari. “Pozitiile partilor sunt extrem de fixe… Le mai dam o sansa” luna aceasta, a declarat Ahtisaari, referindu-se la negocierile programate la Viena, intre 12 si 23 februarie. Desi UE insista pentru “un compromis realist”, ambele parti se tem de plan: unii de prea multa independenta, altii de prea putina. Pentru a preveni eventuale violente, trupele KFOR au intarit masurile de securitate in regiune. Potrivit planului, Kosovo va dispune de Constitutie, imn si drapel national. Va avea acces la institutiile si organizatiile internationale. Spre nemultumirea albanezilor, documentul prevede, in numele multietnicitatii, sa acorde celor 100.000 sarbi ramasi in Kosovo o larga autonomie si sa aiba politie si justitie proprii. Planul va fi transmis in martie secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, apoi dezbatut de Consiliul de Securitate. Rusia a avertizat insa din start ca se va opune prin veto oricarei rezolutii ONU care ar fi “inacceptabila” pentru Serbia.

O regiune saraca, dar disputata

Cu o suprafata de 10.877 kilometri patrati (cat doua treimi din Dobrogea), regiunea Kosovo este populata de circa doua milioane de locuitori, din care 88% sunt albanezi (dintre acestia doar 10% sun

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum 33 minute
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 25 minute
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 33 minute
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 20 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 3 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Iran: Cine va asigura interimatul în cazul incapacităţii preşedintelui?

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un incident aviatic în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. În acest moment, nu se cunoaşte starea de sănătate a ocupanţilor, relatează News.ro citând cotidi

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum o ora
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°