Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: 60 de directori adjuncţi din şcolile doljene rămân fără posturi

Publicat in Adevarul, joi 14 ianuarie 2010 ·

Afectaţi de restructurare vor fi din toamnă şi învăţătorii, în urma comasării claselor. Inspectoratul Şcolar Judeţean încă lucra dimineaţă la schema de disponibilizare cerută de Ministerul Educaţiei şi Doljului.

500 de posturi din învăţământul doljean vor fi restructurate din anul şcolar 2010 - 2011. Diana Buşoi, inspectorul şcolar general al ISJ Dolj, consideră că „o parte din reducerea de posturi este firească, deoarece încărcătura de personal era mare în unele unităţi“. Potrivit simulării de restructurare, ce trebuia comunicată Ministerului Educaţiei până astăzi, la ora 14.00, cei care ar simţi din plin efectele restrângerii posturilor sunt învăţătorii. „Acolo unde există clase cu 10 elevi, aceştia vor fi aduşi la centru, se va forma o clasă de 20, 25 de elevi, iar astfel din doi învăţători rămâne unul“, spune Diana Buşoi, precizând că măsurile sunt aplicate în special în localităţile care au microbuze pentru transportul copiilor.

Fără adjuncţi la şcolile mici

Din toamnă, acolo unde sunt sub 25 de clase, nu vor mai fi directori adjuncţi, potrivit conducerii inspectoratului. „în total, cu Craiova, sunt 60 de adjuncţi la care se renunţă“. O altă măsură prevede ca orele de laborator să fie făcute cu clasa întreagă. La fel şi cele de instensive (engleză, franceză), la clasele a V-a şi a IX-a, catre nu vor mai fi făcute pe grupe. De la anul nu se vor mai face nici orele de ansamblu sportive, ce reveneau titularilor şcolii în completarea normei sau profesorilor, ceea ce înseamnă că din 4 vor rămâne 3. „Încercăm variante pe măsurile date de minister, pe altele identificate de noi să fie afectat cât mai puţin personalul titular, din păcate învăţătorii sunt afectaţi cel mai mult“, mai spune inspectorul general Diana Buşoi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°