Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin: USL trebuie să rămână unită până când efectele economice vor fi resimţite de cetăţeni

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 25 aprilie 2013 ·

Liderul PC, Daniel Constantin, afirmă că şansele ca USL să se menţină până la alegerile prezidenţiale sunt "foarte mari", considerând că Uniunea trebuie să rămână unită până când efectele economice ale guvernării vor fi vizibile şi resimţite de către cetăţeni.

Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, ce şanse sunt ca USL să se menţină până la alegerile prezidenţiale, ţinând cont de disputele din interiorul Uniunii, Daniel Constantin a afirmat că şansele "sunt mari".

"Şansele ca USL să se menţină până la alegerile prezidenţiale sunt foarte mari. Cred că USL şi-a dovedit maturitatea politică. De fiecare dată, chiar dacă au fost tensiuni mici sau mari, maturitatea politică a primat şi cu toţii am conştientizat că nu trebuie să ne gândim la interesul PSD, PNL sau PC, ci trebuie să ne gândim la marea responsabilitate pe care ne-au dat-o oamenii. Cred că nu ne permitem să dezamăgim alegătorii care ne-au votat şi să vorbim, deja, de ruperea USL. Suntem abia la începutul misiunii noastre politice, angajamentul cel mai important este faţă de cetăţeni şi trebuie să îl respectăm", a spus Constantin.

El a afirmat că USL trebuie să guverneze bine şi să primeze îmbunătăţirea stării economice a României.

"Asta aşteaptă cetăţenii, nu dacă se rupe sau nu USL, care este un lucru secundar. Trebuie să primeze activitatea guvernamentală. USL trebuie să rămână unită până când efectele economice vor fi vizibile şi vor fi resimţite de către cetăţeni", a spus Constantin.

Daniel Constantin va vizita, joi, la Cluj-Napoca, Târgul de produse şi utilaje agricole Agraria.

Liderul PC, Daniel Constantin, afirmă că şansele ca USL să se menţină până la alegerile prezidenţiale sunt "foarte mari", considerând că Uniunea trebuie să rămână unită până când efectele economice ale guvernării vor fi vizibile şi resimţite de căt

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 27 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 40 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 34 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°