Lipsa toaletelor publice din zonele turistice a devenit o problemă expediată dintr-o curte în alta a instituţiilor statului. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Reprezentanţii Ministerului Turismului, acuzaţi de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) că nu se ocupă de această problemă, susţin că responsabilitatea montării toaletelor publice le revine administraţiilor locale şi Administraţiei Naţionale a Drumurilor.
„Nu am avut până acum în planurile investiţionale astfel de proiecte şi nu ţine de noi această chestiune”, a declarat Dorina Tiron, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. ANAT a început în luna mai a acestui an o campanie pentru identificarea zonele de interes turistic care nu au toalete publice.
WC-ul public, motiv de dispută politică
ANAT susţine că Valea Prahovei, Valea Călugărească, Valea Teleajănului şi Valea Doftanei sunt deficitare la capitolul toalete publice, iar din Azuga, Comarnic şi Cornu lipsesc cu desăvârşire. În luna iunie, ANAT a trimis mai multe adrese consiliilor judeţene şi Ministerului Turismului însă nu au avut răspunsuri. Ministerul Turismului a dat de înţeles că montarea toaletelor ţine şi de politică.
„Dacă familia sau prietenii doamnei Corin Martin, preşedinta ANAT, doresc să vândă toalete ecologice către administraţiile publice locale, îi recomandăm acesteia să se adreseze primăriilor conduse de colegii lor PSD”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Astfel, turiştii care ar beneficia de toalete publice trebuie să mai aştepte până se lămuresc autorităţile în grijă cui revine această responsabilitate.