Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetat de DNA, Dragomir şi-a făcut restaurant la CCA!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 27 octombrie 2011 ·

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir se pregăteşte să dea lovitura şi în restaurante, chiar dacă este anchetat de DNA în dezafilierea Craiovei. Acesta va inaugura mîine un local în spatele Casei Centrale a Armatei din Bucureşti

Dumitru Dragomir nu se opreşte din făcut investiţii. După ce a ridicat un hotel în care se cazează mai multe echipe din Liga 1 atunci cînd joacă în Bucureşti, a inaugurat un salon de nunţi unde se ţin petreceri pe cinste, acum, şeful Ligii se pregăteşte să inaugureze "cel mai tare restaurant din Bucureşti", în apropierea fostului Palat al Telefoanelor, de pe Calea Victoriei.

"Domnule, fac ceva unicat în Bucureşti, ce n-a văzut Parisu'! O să vină toată lumea la mine la restaurant. Sus o să se mănînce numai peşte, iar jos numai carne! Stau toată ziua cu arhitecţii şi cu muncitorii să terminăm mai repede. Am vrut să-i dau drumul pe 26 octombrie, de Sfîntul Dumitru, dar am amînat inaugurarea", spune Dragomir.

Pînă să dea drumul la restaurant, tot şeful Ligii se pregăteşte şi de Revelion: "D-acum lucrăm să aducem cei mai tari artişti. O să cînte Andreea Bănică, Pepe şi mai multe formaţii de muzică populară, dar nu ne oprim aici. O să fie cel mai tare revelion din Europa, nu cu tacîmuri de Divizia C, ca la Borcea la nuntă. Fac recital, cea mai tare petrecere o să fie!", se laudă Mitică de la Ligă.

"Am ales una dintre cele mai frumoase locaţii din Bucureşti. Va fi un restaurant cum nu mai există la noi!"

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir se pregăteşte să dea lovitura şi în restaurante, chiar dacă este anchetat de DNA în dezafilierea Craiovei. Acesta va inaugura mîine un local în spatele Casei Centrale a Armatei din Bucureşti

Dumitru Dragomir nu se opreşte din făcut investiţii. După ce a ridicat un hotel în care se cazează mai multe echipe din Liga 1 atu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 39 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 24 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Hunedoara: Patru tineri rătăciţi în Masivul Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă, recuperaţi de salvamontişti - VIDEO

News.ro acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°