Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Wotte, suspectat de blat la jocul cu Internaţional » A dat meciul?

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 4 mai 2010 ·

Wotte este bănuit de şefii din Bănie că ar fi cedat partida cu Internaţional

Suspendarea lui Mark Wotte are un substrat şocant! Olandezul este bănuit de oficialii clubului că ar fi vîndut meciul cu Internaţional, după ce vineri seară ar fi părăsit hotelul unde era cazată echipa pentru a se întîlni cu un apropiat al lui Benone Lazăr, patronul de la Curtea de Argeş.

La cîteva ore după ce Universitatea a ajuns la Severin, Wotte şi unul dintre secunzi au părăsit incinta hotelului pentru a se întîlni cu un personaj despre care şefii Universităţii au informaţii că face parte din anturajul argeşenilor. Acesta din urmă nu a venit singur la întîlnire, ci a fost însoţit de două femei, conform unei surse din cadrul clubului oltean.

Escapada oamenilor din staff-ul Craiovei a ţinut pînă în jurul orei 3 dimineaţa, fapt ce a dat peste cap programul echipei din ziua meciului. În mod normal, fotbaliştii aveau programată deşteptarea şi micul dejun la ora 8:30, apoi tradiţionala plimbare de dinainte de partidă. Sîmbătă însă, jucătorii au ieşit abia la ora 11:30 din hotel, fiind urmaţi la o jumătate de oră şi de Wotte. După înfrîngerea cu Internaţional, tehnicianul olandez a fost suspendat pînă la finalul sezonului de către şefii craioveni.

"Nu e adevărat că m-am întîlnit cu femei. Am părăsit hotelul pentru puţin timp, doar pentru a mă întîlni cu nişte apropiaţi, cărora le-am dat invitaţii la meci"

Mark Wotte, fost antrenor U Craiova

"Am auzit şi eu anumite lucruri, dar nu pot să comentez. Pot să vă spun că jucătorii au ieşit mai tîrziu din camere decît era prevăzut"

Adrian Mititelu, patron U Craiova

Wotte este bănuit de şefii din Bănie că ar fi cedat partida cu Internaţional

Suspendarea lui Mark Wotte are un substrat şocant! Olandezul este bănuit de oficialii clubului că ar fi vînd

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 11 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 16 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°