În urmă cu 5 ani, în sediul Primăriei Sectorului 2 din Bucureşti, în generosul salon central de la parterul clădirii, se deschidea Galeria Dialog. Nu ştiu dacă, pe atunci, cei care se hotărâseră să întemeieze instituţia expoziţională, vedeau precis care îi va fi destinul sau cât de ramificate şi dense vor izbuti să fie dialogurile din Dialog. Îndeobşte, în atari situaţii, planurile inaugurale împrumută nuanţele utopiei şi păşesc în zona iluziilor frumoase, unde, de cele mai multe ori, se şi sufocă.
Totuşi, cu tenacitate, pricepere, încredere în forţele proprii şi ale colaboratorilor, dar şi cu oleacă de semeţie, edilul şi sfetnica sa în ale artei, doamna Ruxandra Garofeanu, au ţinut, preţ de un lustru, piept provocărilor (îndeobşte de natură economică), cârtelilor, ţâfnei şi, la urmă, dar nu în ultimul rând, concurenţei galeristice a Capitalei. Sigur, se poate spune că e uşor să faci expoziţii pe bani publici. Da, dar mult mai uşor e să nu faci şi să muţi banii pe care i-ai chivernisit în alt buzunar sau într-o vistierie care aduce dobânzi. Să nu uităm, galeria, nelucrativă, a investit doar în prestigiu şi în ceea ce am putea numi decorarea inteligentă a timpului liber al bucureşteanului. Şi a câştigat atât la bursa gloriei, cât şi a loisir-ului.
Cu cinci ani de funcţionare neîntreruptă, organizând aproape lunar evenimente, Galeria Dialog a realizat expoziţii de grup, de autor, expoziţii tematice şi omagiale, expoziţii-spectacol, târguri de artă, sinteze. Artiştii expuşi, fie clasici, fie de curând clasicizaţi, fie cunoscuţi moderni în viaţă, fie aflaţi în căutarea afirmării, fie sârguincioşi amatori, fie talente uitate şi recuperate, români, români stabiliţi în afara graniţelor sau străini au pus pe gura Oborului (unul dintre cele mai pestriţe, mai balcanice, mai aglomerate, mai derutante şi mai pline de hărmălaie colţuri ale Bucureştilor) un la
