Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI ÎN GERMANIA. Singura dezbatere televizată între favoriții la postul de cancelar s-a terminat „la egalitate”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 septembrie 2013 ·

Cancelarul Angela Merkel s-a dovedit „suverană”, rivalul ei Peer Steinbrück nu a derapat: cu trei săptămâni înainte de alegerile legislative germane, unica lor dezbatere televizată s-a terminat la egalitate, potrivit sondajelor şi comentatorilor. Sursa: Reuters

„A fost un meci nul”, a estimat săptămânalul german „Der Spiegel” pe site-ul său, citat de AFP.

Potrivit institutului de sondaj Forsa, 44% dintre germani consideră că Merkel a câştigat duelul, în timp ce 43% dintre ei au văzut o victorie a social-democratului Peer Steinbruck, relatează Agerpres.

Pentru Steinbrück, 66 de ani, care trebuie să micşoreze diferenţa din sondaje dintre el şi cancelar, unde îi separă aproape 30 de puncte, această dezbatere nu a avut efectul scontat.

Câştigătorii serii, potrivit ediţiei online a tabloidului „Bild”, au fost ex-candidatul la concursul Eurovision devenit prezentator de varietăţi, Stefan Raab, unul din cei patru care au intervievat, şi colierul cancelarului, în culorile naţionale negru, roşu şi auriu, care a creat agitaţie pe platforma Twitter.

Merkel, 59 de ani, care speră să obţină un nou mandat de patru ani după alegerile din 22 septembrie, şi-a apărat bilanţul, în timp ce Steinbrück, care a fost ministru de finanţe într-o „mare coaliţie” din 2005 până în 2009, s-a referit la probleme sociale.

„Mă cunoaşteţi. Am avut patru ani buni în Germania”, a subliniat ea, promiţând să continue să se angajeze pentru prosperitatea primei economii a zonei euro, „motor de creştere şi model de stabilitate pentru Europa”.

„Astăzi avem nevoie de un impuls, iar noi o facem stând pe loc”, a răspuns Steinbrück. El a pledat din nou pentru mai multă dreptate socială, mai ales un salariu minim generalizat de 8,50 euro pe o oră.

Printre altele, Angela Merkel a reafirmat că Grecia a fost admisă în zona

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°