Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii i-au spus că va trăi doi ani şi deja face 27 de ani de viaţă. Povestea unei bolnave care a învins moartea

Publicat in Adevarul, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

De mai bine de 25 de ani, Viluţa Văduva suferă de cancer şi a trecut prin două operaţii după care niciun medic nu îi dădea mai mult de doi ani de viaţă. Femeia povesteşte că au ajutat-o "gândirea pozitivă, credinţa în Dumnezeu" şi tratamentele naturiste.

Viluţa Văduva (45 de ani), din localitatea Rovinari-judeţul Gorj, este considerată un fenomen pentru lumea medicală din România. Operată de două ori de cancer în fază avansată, femeia a supravieţuit bolii mai bine de 26 de ani, chiar dacă medicii nu iau dat mai mult de doi ani de viaţă. „Prima dată am fost operată la vârsta de 18 ani, când am fost diagnosticată cu limfom malign în zona mediastinului (zona dintre plămâni – n.r.), formă gravă. Îmi crescuse o tumoră de 1,5 kilograme. Mi-a fost extirpată la Bucureşti, prin laser, după care mi s-a făcut sutură postoperatorie, mi s-au pus tije care nu mi-au mai fost scoase”, povesteşte femeia. Trăieşte cu aceste tije în zona pieptului de 26 de ani, deşi trebuiau scoase la cinci ani după ce au fost puse. „Nu am mai avut bani să mă duc la doctor ca să le scot”, explică bolnava. A urmat tratament cu citostatice, a trăit fără probleme mai bine de zece ani, timp în care a dat naştere unui copil, în prezent student la Medicină.

Femeia bolnavă de cancer este ajutată de către soţ să se hrănească.

Nimeni nu a crezut că va fi mamă. „Medicii mi-au spus că o să nasc un copil monstru, cu malformaţii. Erau riscuri mari, pe care mi le-am asumat. Am născut un băiat care este student în anul II la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara”, mai spune femeia. Starea de sănătate părea că îşi revine până în 2000, când încă un diagnostic de cancer în fază avansată, care i-a afectat şi sânul, avea să îi distrugă fericirea. „Sânul drept îmi ajunsese la trei kilograme. În 2002, mi-a fost extirpat şi de atunci am început să folosesc doar t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°