Victor Ponta se ține de glume când vine vorba de solicitarea avizului CSAT pentru privatizarea CFR Marfă. ”Am și eu lipsurile mele”, este replica lui la întrebarea dacă legea face sau nu referire la avizul CSAT. Sursa: Silvana Armat
Premierul Victor Ponta susține că președintele României, Traian Băsescu, trebuie să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru avizarea contractului de privatizare a CFR Marfă. Aviz care, potrivit lui Ponta, este necesar. Solicitat să spună dacă acest aviz este prevăzut de lege, Ponta a preferat să glumească, mai întâi. ”Am şi eu lipsurile mele. Ca să fie fericit B1 TV”.
”Președintele să tacă din gură”
Premierul susține că CSAT a mai avizat, până acum, alte trei contracte de privatizare, deci și în acest caz ar trebui să intervină. ”Să convoace președintele CSAT-ul, nu vreau să uzurp atribuțiunile domniei sale. Dar acum, vorbind la modul serios, dacă nu are competențe, CSAT a avizat de trei ori până acum, deci a acționat ilegal? Iar dacă chiar nu are domnul președinte nicio atribuție legat de CFR, atunci, așa pe românește, să tacă din gură. Dacă are și dacă știe ceva, cadrul oficial este cel mai bun să ne spună ceva să nu ne lase să facem vreo greșeală, Doamne-ferește”, atacă Ponta.
Nicio privatizare fără aviz
Victor Ponta susține că va anula procedura de privatizare a CFR Marfă fără blagoslovirea președintelui României. Caz în care CFR Marfă va avea o nouă conducere. ”Dacă CSAT nu avizează favorabil, nu facem privatizarea. Planul B? Management privat, restructurarea companiei și încercarea de a o aduce acolo unde era în 2008, adică pe profit, înainte să fie fraudată de PDL”.