Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cunoscutul scriitor francez François Weyergans, printre participanţii la Festivalul Internaţional de Literatură de la Iaşi

Publicat in Adevarul, luni 12 august 2013 ·

Scriitorii François Weyergans (Franţa) - deţinător al premiilor Goncourt şi Renaudot -, David Vann (SUA) – distins cu 15 premii internaţionale pentru literatură - şi Andrew Cowan (Anglia) – ale cărui volume au fost traduse în 12 limbi - au confirmat participarea la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), care va avea loc în perioada 23-27 octombrie.

Timp de 5 zile, Iaşiul va deveni centrul industriei editoriale din Europa de Est, iar publicul va avea ocazia să întâlnească importanţi scriitori, traducători, oameni de media, directori de festivaluri şi critici literari atât din România, cât şi din străinătate.

De asemenea, vor fi prezenţi la eveniment Ştefan Baştovoi (Republica Moldova) şi autori români precum: Adriana Bittel, Ruxandra Cesereanu, Denisa Comănescu, Nichita Danilov, Radu Pavel Gheo, Florin Iaru, Ileana Mălăncioiu, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Doina Ruşti, Cecilia Ştefănescu, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu şi Daniela Zeca.

Au mai acceptat prezenţa în cadrul evenimentelor FILIT traducătoarea de limbă spaniolă Elena Borras, editorul suedez Ingemar Nilsson, managerul cultural Véronique Bourlon şi jurnalistul de la ziarul „Le Monde”, Nils C. Ahl.

François Weyergans este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani francezi. La vârsta de 19 ani, acesta a devenit membrul colectivului de redacţie al revistei „Cahiers du Cinema”. În 1961, a regizat primul său film de scurtmetraj, „Béjart”, iar în 1970, a pus în scenă opera lui Wagner, „Tristan şi Isolda”, la Opera din Bruxelles. Ulterior, în 2009, a fost ales membru al Academiei Franceze.

David Vann este profesor la Universitatea Warwick din Anglia. Cărţile sale, traduse în 19 limbi, au obţinut numeroase premii internaţionale, printre care şi cele pentru cel mai bun roman străin în Franţa şi Spa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 29 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 44 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid: Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta, pentru a deveni mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL

News.ro acum 49 minute
Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid, formaîiunea pe care o conduce, Partidul Dreapta Liberală, urmând să fuzioneze prin absorbţie cu PNL. ”Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de

Primarul Veneției proclamă taxa de intrare în oraș un succes

HotNews acum 37 minute
Primarul Veneţiei a salutat introducerea de joi a biletelor de acces în valoare de 5 euro pentru vizitarea Veneţiei, pe care a declarat-o un succes în cadrul eforturilor de limitare a fluxurilor de turişti care riscă să sufoce oraşul lagunar, transm

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 6 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°