Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu merge Băsescu la o întâlnire cu Obama la Varşovia

Publicat in Ziua Veche, miercuri 25 mai 2011 ·

Preşedintele sârb Boris Tadic nu va lua parte la summit-ul ţărilor Europei Centrale şi de Sud-Est la Varşovia la 27 şi 28 mai întrucât Kosovo nu va fi prezentat asimetric, iar mass-media poloneză a citat acelaşi motiv în spatele deciziilor luate de şefii de stat ai României şi Slovaciei de a se abţine de asemenea să participe la eveniment, relatează agenţia Tanjug, preluată de Agerpres.

Preşedintele sârb Boris Tadic nu va lua parte la summit-ul ţărilor central şi sud-est europene de la Varşovia la 27 şi 28 mai, “întrucât Kosovo nu va fi prezentat asimetric comparativ cu alţi participanţi, cum ar fi necesar la astfel de întâlniri la nivel înalt”, a confirmat cabinetul lui Tadic într-un comunicat. O astfel de acţiune este în acord cu decizia guvernului sârb şi Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, iar măsurile luate de preşedintele sârb trebuie să fie în conformitate cu aceste documente, potrivit cabinetului lui Tadic, citat de Tanjug. România şi Slovacia au informat organizatorii summit-ului de la Varşovia că nu ar lua parte la un eveniment în care înalţi oficiali ai Kosovo au fost de asemenea invitaţi să participe, a declarat un consilier al preşedintelui polonez, Roman Kuznjar, organizaţiei naţionale de radiodifuziune poloneze Radio Polonia. Explicând motivul unei astfel de decizii, mass-media poloneză a reamintit că România şi Slovacia nu au recunoscut independenţa unilateral proclamată a Kosovo-Metohija, ceea ce este în contradicţie cu faptul că preşedintele Kosovo, Atifete Jahjaga, a fost invitată să participe la summit. Kuznjar a mai declarat că Polonia înţelege deciziile Slovaciei şi României, dar a notat că nu există niciun motiv ca Varşovia să nu invite un reprezentant sau pe preşedintele Kosovo la summit. Ministrul polonez al afacerilor externe Radoslaw Sikorski a subliniat la rândul său că Polonia a recunoscut independenţa Kosovo, o

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu

Gandul acum 21 minute
Gândul vă prezintă, în exclusivitate, filmul bătăii din Parlamentul României, în care au fost implicați, marți dimineață, deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. Deputatul PNL Florin Roman a susţinut, marţi, într-o postare pe Facebook, că deputatul

Românii vor putea merge în Turcia doar cu buletinul din această vară

Wall-Street.ro acum 15 minute
Cetățenii români nu vor mai avea nevoie de pașaport ca să călătorească în Turcia. Astăzi, în Monitorul Oficial al Turciei, a apărut o nouă lege prin care românilor li se vor permite accesul în țară pe baza cărții naționale de identitate. Conform Dig

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 16 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 46 minute
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Final de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ „La 31 martie 2024, BRD Finance IFN SA se află în proces de vânzare a întregului său portofoliu de credite. Conducerea intenţionează să înceteze activitatea“, potrivit BRD ♦ BRD Finance, controlată în proporţie de 49% de BRD-SocGen şi 51% de SG Fi

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 6 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°