CIORNE
"Astă-vară, cănd era seceta aia nenorocită, cănd prăjeai ouă ochiuri pe asfalt in Piaţa Unirii, iar in magazine nu se ajungea apa minerală, l-am sunat pe Croitoru. Unde vinzi Nicule, zic, apa aia de sub munţii mei prahoveni? A tăcut amărăt, apoi mi-a explicat. Am, zice, un metru cub de aprobări. Am analize făcute in laboratoare din Bruxelles sau Statele Unite ale Americii. Am cumpărat cele mai performante instalaţii de imbuteliere din Italia. Ei şi? Imi pun contre consilierii locali. Nu se poate, zic eu. Da, nu-mi aprobă PUZ-ul. De ce? Poluezi? Tai copaci? Strici frumuseţea zonei? Nimic din toate astea"
CIORNE
"Astă-vară, cănd era seceta aia nenorocită, cănd prăjeai ouă ochiuri pe asfalt in Piaţa Unirii, iar in magazine nu se ajungea apa minerală, l-am sunat pe Croitoru. Unde vinzi Nicule, zic, apa aia de sub munţii mei prahoveni? A tăcut amărăt, apoi mi-a explicat. Am, zice, un metru cub de aprobări. Am analize făcute in laboratoare din Bruxelles sau Statele Unite ale Americii. Am cumpărat cele mai performante instalaţii de imbuteliere din Italia. Ei şi? Imi pun contre consilierii locali. Nu se poate, zic eu. Da, nu-mi aprobă PUZ-ul. De ce? Poluezi? Tai copaci? Strici frumuseţea zonei? Nimic din toate astea"
CIORNE
Anul trecut, impreună cu o familie de prieteni, am consumat plăcut căteva zile de repaos la Cheia. Mica aşezare de sub Muntele Roşu şi Zăganu, fermecătoare şi ghiduşă, pare decupată cu foarfeca din harta montană a Elveţiei. Cheia, insă, nu-i tratată, cel puţin la nivelul administraţiei locale, ca o staţiune. E un sat şi atăta tot, aparţinător prin primărie şi impozite de comuna Măneciu. Locuitorul din Cheia, invidiat de cel din satul de centru pentru interesul din ce in ce mai vizibil al turiştilor, e lăsat ultimul la investiţii, iar gătelile administrative lipsesc cu desăvărşire. De altfel, nici
