Deputatul braşovean Gheorghe Ialomiţainu (foto) ne-a declarat, ieri, că membrii Comisiei de buget-finanţe au aprobat, ieri, un act normativ care priveşte ştergerea de la buget a arieratelor acumulate de anumite companii de stat aflate în reorganizare şi restructurare. Printre companiile aflate în această situaţie se află şi CET Braşov care ar urma să scape astfel de debite de 117 milioane de lei (aproape 30 de milioane de euro). Ialomiţianu nu a putut să spună, însă, de când va fi aplicabilă această decizie.
Florin Cuţitei, directorul CET Braşov, a precizat că încă nu a aflat de această posibilitate. „Ar fi foarte bine, pentru că astfel am reuşi să scăpăm de sechestrele puse pe activele noastre şi am putea angaja credite pentru viitoare investiţii”, a mai arătat Cuţitei.
Totuşi, o astfel de decizie are nevoie şi de girul Comisiei Europene, având în vedere că ştergerea datoriilor este considerată ajutor de stat. Deputatul braşovean Gheorghe Ialomiţainu (foto) ne-a declarat, ieri, că membrii Comisiei de buget-finanţe au aprobat, ieri, un act normativ care priveşte ştergerea de la buget a arieratelor acumulate de anumite companii de stat aflate în reorganizare şi restructurare. Printre companiile aflate în această situaţie se află şi CET Braşov care ar urma să scape astfel de debite de 117 milioane de lei (aproape 30 de milioane de euro). Ialomiţianu nu a putut să spună, însă, de când va fi aplicabilă această decizie.
Florin Cuţitei, directorul CET Braşov, a precizat că încă nu a aflat de această posibilitate. „Ar fi foarte bine, pentru că astfel am reuşi să scăpăm de sechestrele puse pe activele noastre şi am putea angaja credite pentru viitoare investiţii”, a mai arătat Cuţitei.
Totuşi, o astfel de decizie are nevoie şi de girul Comisiei Europene, având în vedere că ştergerea datoriilor este considerată ajutor de stat.