Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasluienii iau în râs sortarea deşeurilor

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 · ·

Oamenii aruncă gunoaiele de-a valma, deşi majoritatea ştiu că hârtia, plasticul şi celelalte deşeuri se colectează separat. Nimeni nu a fost amendat până acum, deşi toată lumea ignoră legea. Edilii spun că-i mai lasă pe vasluieni să se obişnuiască cu pubelele.

Locuitorii continuă să-şi arunce gunoaiele la întâmplare, cu toate căîn Vaslui există 25 de pubele ecologice, amplasate în 15 puncte de colectare selectivă. Aşa a procedat ieri şi Doina Ionescu, care şi-a golit dezinvoltă găleata cu resturi menajere în containerul destinat deşeurilor din plastic.

Explicaţia ei e simplă. „Aşa am văzut că fac şi vecinii mei. Până acum am respectat ceea ce scria pe plăcuţele astea, dar, dacă am văzut că ceilalţi nu respectă, am decis să-l arunc şi eu la întâmplare. Să arunce toată lumea gunoiul aşa cum scrie pe aceste plăcuţe şi atunci voi face şi eu la fel“, s-a scuzat Doina Ionescu.

Alţi vasluieni, care respectă inscripţiile, sunt iritaţi de lipsa de civilizaţie a concitadinilor. „Plăcuţele astea sunt puse de mai bine de doi ani. Totul ţine de educaţie şi de bun simţ. Să nu mai zic că, în alte zone, am văzut oameni care aruncau gunoiul de la etaj. Se poate spune că şi lenea este un factor de decizie“, a subliniat Irina Ştraub.

Amenda maximă ajunge la 1.000 de lei

Societatea Goscom, cea care îşi doreşte să vadă gunoaiele puse „pe căprării“, spune că doar firmele se mai obosesc să-şi sorteze deşeurile.

„Vasluienii încă nu s-au obişnuit cu aceste puncte de colectare, pentru ei fenomenul reprezintă încă o noutate“, spune Cătălin Bîrleanu, directorul Goscom, care recunoaşte că toate campaniile de informare a populaţiei desfăşurate până acum au rămas fără rezultat.

Şeful salubrităţii spune că n-a amendat pe nimeni, dar promite s-o facă. Sancţiunile variază între 50 şi 1.000 de lei. „Dacă situaţia va continua, cu s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°