Au potentialul legile educatiei, discutate in contradictoriu atata zilele astea, sa termine cu problema esentiala a transformarii invatamantului nostru intr-o fabrica de diplome fara acoperire reala? Asta e intrebarea principala. Restul sunt mijloace care pot fi discutate o data ce gasesti cheia problemei. Dar noi discutam frenetic mijloacele, unele ridicole (daca se fac trei ore de fizica obligatorie sau patru, daca incepem scoala la 6 sau la 7 ani). La cele mai multe dintre alternativele in discutie am impresa ca nici nu se atinge problema principala sau vreo problema.

Problema principala a inceput cu cererea mare de diplome intr-o societate ca a noastra, care avea, e drept, un procent mult sub media europeana, ce sa mai vorbim de cea americana, de tineri inrolati in educatia tertiara. Asta a dus in 1990 la crearea accelerata de noi universitati de stat in regiuni fara mari traditii sau competente. Aproape la fel de repede a aparut ideea de universitati private. Prima distorsiune majora s-a produs cand noul invatamant privat l-a capusat pe cel de stat, oferind o diploma tot pe baza de profesori de stat care predau inca o norma sau mai multe. Ce parinte sau student ar accepta un produs din start de mana a doua, cu risc mare de recunoastere sociala, pe care, in schimb, il platesti (desi ieftin)? E ca si cum ai organiza un cros la care premiul, un certificat de absolvire, poate fi capatat gratuit daca fugi dupa el opt sute de metri sau contra 5 euro daca il iei de la interlopul de pe marginea drumului. E limpede: vei alege varianta-pirat, pe care mai dai si bani numai daca esti incapabil sa alergi cei opt sute de metri, si vei pretinde dupa aceea ca poti. Acesta e pacatul originar al invatamantului privat la noi, dat fiind ca nu a debutat cu resurse originale. Dar nenorocirea si mai mare a venit mai tarziu, cand invatamantul subfinantat de stat a venit cu m