Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grapini a anulat participarea României la târgul de turism de la Munchen, cu două zile înainte de a începe. Cine a pierdut bani din această cauză

Publicat in Press Alert, joi 21 februarie 2013 ·

Ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, a anulat luni participarea României la târgul de turism de la Munchen, care a început ieri, iar hotelierii şi agenţii care au plătit deja biletele de avion şi camerele la hotel acuză ministerul pentru pierderile suferite, potrivit Mediafax. “În urmă cu numai câteva ore am aflat cu uimire că România nu va fi prezentă la târgul de turism de la Munchen, eveniment care face parte din lista târgurilor aprobate şi anunţate de către ministerul pe care îl coordonaţi, aşa cum am fost informaţi anterior, chiar de către minister”, se arată într-o scrisoare trimisă ieri de către ANAT ministrului Maria Grapini. Astfel, cea mai mare parte a firmelor care urmau să fie prezente la eveniment şi să îşi prezinte ofertele în standul României, fãră să plătească taxa de participare la târg, au fost nevoite să renunţe. Având în vedere că unii turoperatopri aveau deja întâlniri importante stabilite cu multă vreme înainte, au fost nevoiţi cu o zi înainte de începerea evenimentului să achiziţioneze la preţuri ridicate un spaţiu de discuţii.

“În acest moment ne aflăm în stituaţia stânjenitoare de a răspunde acuzaţiilor membrilor ANAT şi hotelierilor care şi-au rezervat din timp bilete de avion şi cazare, cheltuind sume semnificative în acest sens, inclusiv pentru materialele de promovare nu doar a imaginii proprii, ci şi a imaginii României”, se mai arată în scrisoarea ANAT. La târg sunt prezente aproape toate ţările din Europa, printre care Albania, Cipru, Ungaria, Ucraina, Serbia, Polonia, Turcia, Cehia, Austria, Bulgaria, Marea Britanie, Grecia, Italia, Croaţia, Franţa, Olanda şi Spania.

Grapini a declarat, pentru Mediafax, că târgurile şi orice eveniment finanţat sau cofinanţat de la buget se realizează doar dacă există eficienţă demonstrată a ediţiei anterioare şi dacă este solicitată de un număr important de firme. “În

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis se pensionează, iar postul său de profesor de la Colegiul Brukenthal din Sibiu a fost scos la concurs după aproape 27 de ani

Ziare.com acum o ora
Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a devenit vacantă și poate fi ocupată de un titular, după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru care a fost rezervat postul timp de aproximativ 27 de

Adolescente internate la Psihiatrie, bătute de un asistent medical. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Ziare.com acum 49 minute
Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, angajat ca asistent medical la un spital din Târgovişte a fost reţinut de oamenii legii, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie. Asistentul medical acuzat că

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum 43 minute
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

CFR Cluj și-a prezentat oficial noul antrenor

HotNews acum 49 minute
Aflată pe locul al treilea al clasamentului din play-off-ul SuperLigii, cu trei etape înainte de terminarea sezonului, CFR Cluj nu a mai așteptat vara și l-a prezentat deja pe Dan Petrescu, aflat la cel de-al patrulea mandat în Gruia. Dan PetrescuFo

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 3 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°