Istoria mult laudatelor legi menite sa diminueze fenomenul coruptiei arata ca guvernantii nostri s-au bazat pe acest joc de interese. Speriat la inceput de declaratiile transante ale ambasadorului Michael Guest cu privire la coruptie si la reforma economica, guvernul PSD a trimis Senatului in luna ianuarie un proiect de lege curajos care prevedea publicarea averilor demnitarilor in Monitorul Oficial, acolo unde le poate vedea tot romanul care intretine parlamentari si ministri din buzunarul propriu.
Legea a zacut cateva luni la comisia juridica unde domnesc avocatii partidului, Antonie Iorgovan, Ion Predescu si Doru Ioan Taracila, maestri in tergiversarea legilor incomode.
Strategia adoptata a fost documentarea din legislatia europeana, dar nici una din tarile Uniunii Europene nu s-a ridicat la nivelul Bulgariei! In luna august, la Sinaia, primul ministru descoperea brusc virtutile modelului bulgar, "testat international". Cand a fost testat nu putem sti, deoarece legea in cauza a fost adoptata abia in luna mai si este deja de rasul lumii la sud de Dunare. Ea prevede ca averile nu se declara public, ci se marturisesc doar presedintelui Curtii de Conturi, care le arata apoi institutiilor imputernicite (de cine?) si directorilor din mass-media, daca cererea este "justificata". Guvernul isi dezavua astfel singur propriul proiect care oferea mult mai multa transparenta.
Daca a contat pe amnezia ziaristilor, echipa lui Adrian Nastase s-a inselat, pentru ca imediat au izbucnit protestele din paginile ziarelor, iar modelul bulgar a fost botezat "legea dosirii averilor".
Ambasada SUA a tacut malc, cel putin in public, iar congresmenii americani au recomandat primirea Romaniei in NATO.
Cand miza este petrolul irakian, cui ii pasa de coruptie si de transparenta in Romania? Guvernantii au incercat sa dreaga busuiocul. Nu e vorba de mode