Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful BCE, Mario Draghi: Criza creditelor şi vânzările disperate de active ale băncilor trebuie evitate

Publicat in Adevarul, luni 19 decembrie 2011 ·

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi a avertizat asupra unui alt risc pe care măsurile de la summitul din 8-9 decembrie îl au în vedere: evitarea îngheţării creditării care ar putea duce la o criză a creditelor şi care vine din aşa numita „aversiune pentru risc a băncilor".

El a explicat ce se întâmplă în prezent pe piaţa bancară şi unde ar putea duce precauţiile bancherilor.

Băncile au probleme care vin din lipsa de capital şi ar putea fi tentate fie să obţină bani repede - prin vânzări de active- fie să restricţioneze creditarea.

Variantele băncilor: vânzările disperate sau limitarea creditării

"Băncile vor putea spune, avem nevoie de finanţare, costurile sunt foarte mari, putem să vindem din active", a spus Draghi care a precizat că aşa numitele "vânzările disperate" la preţuri foarte mici, foarte rapid" nu sunt o soluţie. "Cea mai rea alterntivă este însă ca băncile să spună: reducem creditarea", a precizat preşedintele BCE.

El a adăugat că summitul din 8-9 decembrie a vrut să răspundă problemelor de finanţare ale băncilor."O parte a blocajelor pe canalele de credit pe care le vedem astăzi vine din această aversiune la risc. Cu alte cuvinte din cauza acestei "aversiuni la risc" băncile nu îşi mai împrumută bani între ele, nici cetăţenilor şi nici firmelor. O parte la această aversiune poate veni din faptul că o bancă crede despre o alta că nu are suficiente lichidităţi şi se teme ca această situaţie să nu se transforme în una de solvailitate. Măsurile luate la summitul din 8-9 decembrie se referă exact la acest aspect: să evităm o criză a creditelor, o îngheţare a lor".

Citeşte şi: Mario Draghi vorbeşte şi despre costurile "extraordinare" ale unui scenariu morbid: destrămarea zonei euro

Preşedintele BCE mai anticipează o „presiune fără precedent" pe piaţa obligaţiunilor.

"Avem 230 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 5 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°