Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul Muncii a intrat in piine

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 4 iulie 2000 ·

Tribunalele Muncii au debutat ieri cu o agenda incarcata cu 40 de litigii in munca, dar si cu divorturi, majorari de pensii sau anulari de titlu de proprietate. "Asa va fi aproximativ o luna sau doua pina vor fi culese toate conflictele in munca a caror termene au fost stabilite de completele de judecata anterioare. Abia dupa aceea, completele de judecata vor avea pe lista numai conflicte de munca", a declarat un judecator. Atit in sedinta de dimineata, cit si cea de dupa-amiaza, presedinta instantei a "cules" mai intii numai litigiile de munca. Cei implicati in astfel de dosare si-au sustinut cauza in fata unui complet format dintr-un judecator incadrat la stinga de asistentul care apara interesele sindicatelor, iar la dreapta, persoana desemnata cu sustinerea revendicarilor patronatului. Costumatia folosita de cele doua asistente consta intr-o roba neagra careia i-a lipsit cravata alba a judecatorilor. Dupa strigarea tuturor dosarelor tematice, cei doi asistenti si-au parasit locurile de linga judecator, care a ramas pe loc sa solutioneze si celelalte spete inscrise pe lista. In premiera, solutiile in astfel de dosare vor fi date pe baza voturilor celor trei persoane care alcatuiesc completul de judecata. Prin infiintarea Tribunalelor Muncii, timpul de solutionare a dosarelor cu privire la conflictele de munca se va scurta de trei ori. "De exemplu, daca inainte un dosar se incheia in aproximativ trei ani de zile, in functie de complexitatea cazului, acum, acelasi dosar ar fi rezolvat in mai putin de un an", a spus una dintre asistentele Tribunalului Muncii. Cauzele judecate in prima zi de activitate a unor astfel de instante s-au referit la desfaceri ale contractului de munca prin nerespectarea procedurii, obligarea firmelor la plata datoriilor catre stat pentru ca oamenii sa beneficieze de modificari ale pensiei, contestatia unor imputari aplicate de patroni angaj

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 4 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Israelul a trimis tancuri în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte cu bombardamente intense

Mediafax acum 25 minute
Israelul a trimis tancuri, duminică, în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte de bombardamente intense. S-au înregistrat zeci de morţi şi răniţi.

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 3 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum o ora
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Camion răsturnat în Pasul Tihuța, care leagă Bistrița-Năsăud de Suceava. Circulația se desfășoară alternativ. TIR-ul era plin cu mere VIDEO

Ziare.com acum 14 minute
Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, duminică, în Pasul Tihuţa, după ce un camion cu mere s-a răsturnat. ”Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, după ce, în zona kilometrului 117, Pasul Tihuţa, judeţul

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

Ziua Constanta acum 50 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furnizează astăzi energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi ieri, relatează presa ucraineană. Ieri, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia p

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 23 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°