Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China: "Marile puteri trebuie să discute cu Iran, nu să aplice pedepse" -Revista presei internaţionale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 februarie 2010 ·

Presa internaţională scrie despre încercările de a convinge Iranul să renunţe la programul nuclear, reparaţiile la maşinile Toyota cu probleme şi sosirea lui Bill Clinton în Haiti. Printre alte subiecte, câţiva medici din Haiti au publicat poze scandaloase, iar două explozii au provocat moartea a 25 de persoane în Irak.

China: "Marile puteri trebuie să discute cu Iran, nu să aplice pedepse"

Şase mari puteri au purtat discuţii, vineri, pentru a găsi soluţii în a convinge Iranul să pună capăt programului nuclear, iar poziţia Chinei a fost clară: preferă să se rezolve pe cale diplomatică, nu prin sancţiuni, pentru a evita complicarea situaţiei. "S-a avut în vedere atât varianta negocierii, cât şi cea a presiunii", a declarat, pentru Reuters, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA. Iranul, acuzat că urmăreşte să producă bomba atomică sub acoperirea programului nuclear civil, s-ar putea confrunta cu o nouă rundă de sancţiuni, ca măsură a refuzului de a ceda o parte din uraniul său slab îmbogăţit Rusiei, în favoarea combustibilului nuclear. "În ultimii doi ani, Iran a apelat la tot felul de trucuri. A tras de timp, dar comunitatea internaţională nu mai poate accepta un Irn înarmat din punct de vedere nuclear", a declarat Guido Westerwelle, ministrul german de externe.

Poze cu medici din Haiti consumând alcool provoacă indignarea

O misiune de ajutor umanitar pentru victimele cutremurului din Haiti a devenit o ruşine în Puerto Rico, după ce au apărut câteva poze care îi înfăţişau pe medici consumând alcool şi fluturând arme de foc în mijlocul victimelor suferinde. Câteva poze îi arată pe medici cu arme în mână, zâmbind şi ciocnind sticle de scotch. Într-o altă poză este surprinsă o victimă a cutremurului pe un pat de spital, dezbrăcată de la talie în jos, cu excepţia unei fâşii de material care îi acoperea organele genitale. "E

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°