Noile televiziuni au devenit un debuseu pentru diletanti, semidocti si tupeisti - cam tot ce ne-a putut da tranzitia... Manie de inteles (si de insusit) la Constantin Tanase, directorul „Timpul.md": calitatea de doi bani a analistilor politici si, respectiv, a emisiunilor in care acestia, cica, se produc. Fenomenul e uluitor prin amploarea pe care a capatat-o intr-un timp foarte scurt, ca si prin caracterul sau agresiv. Dar cuvintele sunt inapte sa-l descrie: trebuie privit, cu starea aceea de sila, stupoare si revolta pe care ti-o da impostura cu mot, aferata nevoie mare. Televiziunile s-au inmultit la noi dupa debarcarea comunistilor de la guvernare. Fata cu vetusta, antediluviana TVM, din dealul Schinoasei (cartierul din capitala unde isi are resedinta), ce propuneau noile televiziuni parea, intr-o prima faza, intr-adevar proaspat si inedit. Era alt tip de decor, alte modalitati de filmare, alte racursiuri - lucruri care frapau ochiul plictisit sa vada, de zeci de ani, aceleasi, insuportabil de previzibile, tertipuri de regie (si, in fond, aceleasi fete, tot atat de inhibitorii). Destul de repede insa a inceput sa bata la ochi ceva, initial neincadrabil, parand a nu avea - in perceptia noastra, de indoctrinati (si cei mai multi si aculturali) - un termen proxim. Sa ma explic putin aici. De la perioada sovietica ni se trage: tot ce aparea la ziar sau pe micul ecran capata, implicit, statut de evanghelie, de adevar in ultima instanta. Chiar si doua epitete, din ultima pagina a celui mai de pe urma ziar raional, te puteau fie consacra, fie nenoroci - in ambele cazuri pe termen lung, lung de tot... Ei, bine, atitudinea aceasta cumva ni s-a transmis: este o inertie explicabila psihologic, cultural, istoric si, nu in ultimul rand, tehnic, TVM-ul fiind singurul post national de accesat pe atunci. La fel ca si PCUS de altadata, si televiziunea din Chisinau, in lipsa de al