Provenit dintr-o familie de sportivi, a deprins tainele fotbalului în oraşul natal, Timişoara. Deşi recunoaşte că a fost crescut în spirit alb-violet, are un mare of, acela că nu i s-au prea dat şanse de a juca pentru Poli. Aşa că Marius Staicu a coborât mai la sud, tot în Banat, şi a ajuns să joace fie la Caransebeş, fie la Reşiţa.
În Valea Domanului, purtătorul tricoului cu numărul 17, la fel ca şi Cristian Chivu la debutul în Liga I, a devenit idolul tribunei a doua, acolo unde stă de ani de zile celebra Guardia Rosso Nera. La 26 de ani, golgheterul echipei Metalul Reşiţa visează să joace la cel mai înalt nivel în fotbalul românesc.
- Marius, de ce ai ales fotbalul?
- În familia mea este o tradiţie. Tatăl meu a jucat mai demult la Dacia Timişoara şi a antrenat în Liga a IV-a. Am ales fotbalul pentru că regretatul meu bunic a vrut să ajung să joc pentru Poli şi vreau să-i îndeplinesc acest vis. Îmi aduc aminte şi acum clipele când eram copil şi mă jucam cu bunicul meu în spatele blocului. Cum şi tata a fost fotbalist, eu duc mai departe acest fenomen. De mic am jucat fotbal la Timişoara, am făcut junioratul acolo. Pot să zic că am fost crescut în spiritul alb-violet, dar din păcate nu prea mi s-a dat mie şansa de a evolua pentru Poli. A trebuit să plec şi aşa am ajuns la Reşiţa, Caransebeş.
- Odată cu venirea acestei echipe de liga a doua la Reşiţa ai avut şansa de a urca un eşalon, după ce în sezonul anterior ai evoluat tot în Valea Domanului, pentru AFCM Reşiţa.
- Da, am avut noroc prin mutarea asta. Dar mai mare norocul a fost că Alexandru Pelici a insistat foarte mult pentru mine ca eu să rămân după ce am fost dat afară. Aşa am ajuns să joc în Liga a II-a la Reşiţa, la un club pe care îl iubesc foarte mult şi într-un oraş în care eu m-am simţit foarte bine.
- Eşti un idol pentru suporterii reşiţeni. Galeria
