Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a lansat, în sfârşit, licitaţia pentru patinoarul „lego” din Poiană

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 6 decembrie 2012 ·

Investiţia este estimată la peste 3 milioane de lei, iar lucrările vor trebui finalizate într-un timp record, ţinând cont că până în februarie 2013 baza sportivă trebuie să fie la standardele impuse de reprezentanţii FOTE.

Cu mai puţin de două luni şi jumătate înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport (ANST) a lansat licitaţia pentru amenajarea patinoarului din Poiana Braşov. Data limită pentru depunerea ofertelor este 14 decembrie, iar valoarea investiţiei este estimată la suma de 3,38 de milioane de lei. Practic, în aceşti bani intră acoperirea actualului patinoar din staţiune cu o structură uşoară, montarea de tribune demontabile, dar şi restul dotărilor: mobilier, sisteme de afişaj, sonorizare, echipamente electrice de ventilaţie şi frigorifice, dar şi proiectarea. Licitaţia va fi atribuită firmei care va avea cea mai bună ofertă din punct de vedere economic. Pentru a participa la licitaţie, firmele interesate trebuie să depună şi o garanţie de 60.000 de lei, iar aceasta trebuie prezentată cel târziu la deschiderea ofertelor.

Timp foarte scurt de execuţie

Pentru a găzdui Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), Braşovul trebuia să aibă obligatoriu două patinoare omologate, la standarde olimpice. Amenajarea celui de-al doilea patinoar, din staţiunea Poiana Braşov, a fost însă, blocată de la bun început, din cauza unui litigiu, o parte din teren fiind revendicată de fostul proprietar, ceea ce a tergiversat din start termenul de începere a investiţiei. Iniţial, în locul patinoarului ar fi trebuit construită o sală polivalentă, a cărei valoare era estimată la 35 de milioane de lei, numai că guvernul nu a mai avut fonduri pentru o investiţie de o asemenea amploare, astfel că în luna septembrie amplasamentul din Poiană a trecut de la municipali

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum 43 minute
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 2 ore
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°