Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio cu medalie! » Valentin Radu e acuzat de tentativă de omor şi va fi exclus din lotul olimpic

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 15 august 2011 ·

Valentin Radu, acuzat de tentativă de omor, a cucerit ieri brozul la Jocurile Mondiale Universitare. El va fi exclus din lotul olimpic începînd cu 20 august.

Miercuri, judoka Daniel Brata, medaliat cu bronz la CE din 2009 şi component al lotului olimpic, era arestat pentru tentativă de omor. Un tînăr din Oradea, Adrian Popa, susţine că a fost bătut crunt de Brata şi de Valentin Radu şi că a avut nevoie de 80 de zile de spitalizare în timpul cărora a suferit două operaţii pe creier şi a rămas cu o paralizie pe partea dreaptă şi un defect de vorbire.

În timp ce lui Brata i se puneau cătuşele, Radu zbura spre China, unde se desfăşoară în aceste zile Jocurile Mondiale Universitare. În lipsă, a fost luată decizia că el să fie cercetat în libertate. Ieri, el a reuşit să cucerească medalia de bronz la această competiţie. Prima a României în China. Ca urmare a implicării în acest scandal, Radu va fi exclus din lotul olimpic începînd cu 20 august. La întoarcerea în ţară, îl aşteaptă procesul. Daniel Brata a susţinut că în timpul în care Adrian Popa a fost la pămînt, Valentin Radu l-ar fi lovit "de două, maximum trei ori, cu piciorul", el susţinînd în faţa instanţei că i-a atras atenţia colegului său de lot să nu îl mai lovească.

Valentin Radu, acuzat de tentativă de omor, a cucerit ieri brozul la Jocurile Mondiale Universitare. El va fi exclus din lotul olimpic începînd cu 20 august.

Miercuri, judoka Daniel Brata, medaliat cu bronz la CE din 2009 şi component al lotului olimpic, era arestat pentru tentativă de omor. Un tînăr din Oradea, Adrian Popa, susţine că a fost bătut crunt de Brata şi de Valentin Radu şi că a avut nevoie de 80 de zile de spitalizare în timpul cărora a suferit două operaţii pe creier şi a rămas cu o paralizie pe partea dreaptă şi un defect de vorbire.

În timp ce lui Brata i se puneau cătuşele, Radu zbura spre China,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 27 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 48 minute
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 28 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 18 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum 58 minute
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°