Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Rechizitele de fiţe sunt căutate pentru boboci

Publicat in Adevarul, luni 7 septembrie 2009 ·

Hipermarketurile sunt luate cu asalt de familiile care, peste doar şapte zile, au de condus câte-un prichindel la şcoală. În primul an şcolar din perioada crizei economice, bobocii vor fi privilegiaţi. Părinţii lor sunt decişi să-i trimită la şcoală după ultima modă, indiferent de costuri.

Ghiozdanul-troler sau ghiozdanul cu protecţie pentru coloana vertebrală, caietele parfumate şi pixurile cu gel nu vor lipsi din garderoba celor ce vor face cunoştinţă cu şcoala, din postura de elevi bobocei. Pentru ca totul să fie perfect, investiţia este substanţială.

Părinţii cu venituri mici merg la reduceri

Un ghiozdan în formă de ursuleţ, Winnie the Pooh, ajunge la 100 de lei. Pixurile cu gel colorat şi cu sclipici costă 8 lei bucata în timp ce un caiet A5 cu copertă lucioasă, pe care sunt desenate diferite personaje din desene animate, costă cel puţin 3 lei. De asemenea, un penar cu Harry Potter costă 30 de lei.

„E un moment unic în viaţă, începerea şcolii. Copilul e foarte emoţionat şi am cumpărat rechizitele împreună cu el. I-am luat tot ce şi-a dorit. Am cheltuit 800 de lei cu tot cu trening şi adidaşi“, a spus Magdalena Diaconu.

Ghiozdanul din prima zi de şcoală pentru o familie modestă costă 250 de lei. Acesta trebuie să conţină minim 10 caiete, un stilou, creioane, acuarele şi bloc de desen. Cel mai ieftin ghiozdan costă 25 de lei, iar un bloc de desen ajunge la 6 lei. Acuarelele, indispensabile la orele de desen, costă între 10 şi 40 de lei, iar cel mai ieftin caiet A5 costă 0,79 de bani.

„Am cumpărat totul din hypermarket, cu 50 la sută reducere. E bine că am putut economisi, pentru că totul este scump în perioada asta de criză“, a precizat Adela Crainic.

Uniforma şcolară costă 150 de lei

Hainele de şcoală sunt la fel de scumpe. O uniformă, de exemplu, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani care a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie, a murit la scurt timp la Spitalul de copii din Timişoara/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au des

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum 38 minute
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°