Liga Campionilor ne-a graţiat defi­nitiv. Ne-a vindecat de trăirea efervescentă şi puternic subiectivă a unor emoţii naţionalist-microbistice. Cristian Chivu, din exces de zel, a rezolvat două meciuri într-unul singur. Răzvan Raţ s-a recuzat şi el, tot printr-o suspendare, din postura de ţap ispăşitor al insucceselor Sahtiorului. Raţ l-a abandonat pe Mircea Lucescu într-un verdict categoric al confruntării cu Guardiola, l-a abandonat pe Mircea Lucescu în imposibi­litatea de a se mai manifesta paranoic în limba maternă.

Liga Campionilor ne-a graţiat definitiv lăsându-ne astfel posibilitatea de a ne implementa plenar în fotbalul nostru strict naţional, adică în liga derbedeilor. Iar când fac o asemenea afirmaţie să nu credeţi că-mi asum cumva responsabilitatea diagnosticului. Eu doar citez din clasici. Fiindcă cei care s-au diagnosticat astfel sunt chiar pacienţii cu responsabilităţi apăsate în afacerile interne ale fotbalului. Chiar omul de portret al respectivei ligi, adică domnul Dumitru Dragomir, declara în urmă cu câteva zile că Gigi Becali nu i-a jignit pe fotbalişti atunci când a afirmat că aceştia ar fi nişte vagabonzi. Preşedintele LPF ne asigura că o astfel de adresare nu este de rău în fotbalul pe care-l conduce. Dimpotrivă, ea reprezintă dovada unei intimităţi de grup. Aşa o fi, că doar Dumitru Dragomir nu minte niciodată. Dar mă întreb de ce nu a funcţionat această acceptare a inti­mităţii specifice grupului şi atunci când Gigi Becali i s-a adresat la fel de măgulitor chiar preşedintelui LPF. Atunci patronului stelist i s-a aplicat o amendă care a rotunjit substanţial bugetul ligii. Încercarea de a găsi un răspuns mă duce cu gândul la George Orwell şi la capodopera sa, Ferma animalelor. În democraţia de fermă, porcii, cu totul şi cu totul întâmplător porcii, erau la conducere. Iar ei au decretat că toate animalele sunt egale între ele, dar mai mu