Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal de proporţii în baschetul feminin românesc

Publicat in Adevarul, joi 30 august 2007 · ·

Svetlana Drăguşin, cea mai valoroasă jucătoare a lotului de senioare, a fost exclusă din lot de Marc Silvert, selecţionerul francez al echipei naţionale a României, iar decizia a fost

Svetlana Drăguşin, cea mai valoroasă jucătoare a lotului de senioare, a fost exclusă din lot de Marc Silvert, selecţionerul francez al echipei naţionale a României, iar decizia a fost aprobată de preşedintele federaţiei, Carmen Brănişteanu-Tocală.

Scandalul, care izbucneşte cu mai puţin de o lună înainte de startul turneului în care România poate accede la Olimpiada de la Beijing dacă se clasează pe locul 5, are o poveste interesantă.

"Domnul Marc n-a avut nici măcar bunul-simţ să mă anunţe personal, s-a dat jos la Budapesta din autocar când ne întoarceam din Slovacia, după care a sunat-o pe Carmen Brănişteanu spunându‑i să mă dea afară din lot pentru că nu mai intru în vederile sale.

Motivaţia a fost lipsa de atitudine. N-am înţeles ce înseamnă această sintagmă. M-am pregătit cel mai bine, am fost prezentă la toate antrenamentele, chiar dacă au fost şi patru zilnice, am făcut tot ce mi s-a transmis", a spus Drăguşin (37 de ani), care are în spate 17 sezoane petrecute la lotul tricolor.

"Dacă nu mă prezentam în condiţii optime, eram prima care mă retrăgeam. Dar când nu e aşa, mă simt dezamăgită… Foarte dezamăgită. Pentru ca după 17 ani de sacrificii să fiu tratată în aşa fel", ni s-a confesat Svetlana. "Sunt mai multe fete care se vaită de comportamentul acestui antrenor cu rezultate modeste în ultima perioadă.

În loc de tactică, ne vorbeşte uneori de sportul lui favorit, golful… N-am cuvinte! Mă deranjează atitudinea lui, de lipsa de comunicare şi de gestul preşedintelui FRB, Carmen Brănişteanu, care aprobă şi tolerează un astfel de comportament.

E arogant şi ne tratează cu aroganţă! Sunt alte interese acolo, de care voi vorbi foarte curâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 6 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 5 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°