Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au crescut 12 oameni un business de la unu la 100 de milioane de euro în plină criză

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 august 2010 ·

KDF Energy este o companie de care puţini auziseră până anul acesta, dar care a reuşit în 2009, perioadă în care s-a vorbit mai mult de insolvenţe şi de falimente, să-şi crească afacerile de 100 de ori, de la unu la 100 mil. euro. George Brăiloiu, proprietarul acestui business care se ocupă cu vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, spune că suma nu este deloc mare ţinând cont de faptul că în acest domeniu afacerile au de multe ori câte nouă zerouri.

O zi normală de lucru pentru cei 12 angajaţi ai KDF Energy, firmă înfiinţată încă din 2002, dar care iniţial activa în domeniul consul­tanţei pentru energia electrică, începe la ora nouă dimineaţa şi durează până seara la şapte, o mare parte din activitate fiind tocmai partea de urmărire a burselor pe care se tranzacţionează certificatele de emisii: Londra, Paris şi Amsterdam.

"În 2008 am pregătit terenul. Am creat contractele, echipa, relaţiile internaţionale cu contrapărţile. Cea mai dificilă parte a acestui început a fost crearea cadrului con­tractual legislativ, care să fie în concordanţă şi cu legislaţia română şi cu cea a altor pieţe externe", spune Brăiloiu, care înainte de a-şi pune pe picioare această firmă a lucrat tot în domeniul energetic.

În ciuda faptului că societatea a avut cea mai agresivă creştere din 2009 dintre toate companiile din România, Brăiloiu spune că 100 de milioane de euro nu sunt un business mare pentru branşa sa.

"E o sumă mică dacă ne uităm la con­curenţii noştri care au miliarde de euro. Cred că i-aş face să zâmbească pe com­petitorii mei cu o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro", spune reprezentantul KDF Energy.

Ce sunt certificatele de emisii

Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt un fel de drepturi de poluare pe care le primesc gratuit 229 de companii din România în perioada 2008-2012. În fiec

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 20 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 13 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum o ora
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Ministerul Justiției de la Chișinău cere restricționarea activităților partidului pro-rus Șansa, legat de oligarhul fugar Ilan Șor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul moldovean al Justiţiei a cerut miercuri, 15 mai, unei instanţe de la Chişinău să impună restricţii privind activităţile politice ale partidului pro-rus "Şansă" timp de şase luni. Partidul pro-rus este legat de oligarhul fugar Ilan Şor, ca

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°