Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Mazăre nu mai vrea să vândă Cazinoul din Constanţa şi are planuri noi. "M-am sucit"

Publicat in Gandul, marți 20 noiembrie 2012 · ·

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, spune că s-a răzgândit în privinţa vânzării Cazinoului şi că intenţionează realizarea unui parteneriat public-privat cu o firmă interesată de reabilitatea acestui monument şi de folosirea acestuia pentru jocurile de noroc.

Edilul a anunţat, marţi, la finalul şedinţei Consiliului Local, că această idee i-a venit după ce s-a întâlnit cu o delegaţie din Rusia, iar reprezentanţii acesteia i-au spus că ar fi mai degrabă interesaţi de o asociere cu autorităţile locale în privinţa Cazinoului decât de cumpărarea acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"M-am sucit în privinţa Cazinoului pentru că acum câteva zile am avut o delegaţie de ruşi care reprezentau un fond foarte mare şi ruşii mi-au spus aşa: «Dom’le, dar noi nu suntem interesaţi să cumpărăm Cazinoul. Noi suntem interesaţi mai degrabă într-o asociere pentru că vrem să avem certitudinea că municipalitatea ne va fi alături pe perioada în care noi vom face investiţia şi ulterior». Şi mai mi-au spus în plus ceva. «Dar unde îi cazăm pe jucători ?» Păi, o să se facă un hotel în portul Tomis... «Nu. Cei pe care îi aducem noi să joace în cazinoul acesta au nevoie de cazare de 5 stele cel puţin». Şi atunci am identificat şi o suprafaţă de teren, e vorba de parcarea de la Poarta 1, care are aproape două hectare şi m-am gândit să facem un pachet în care o să evaluăm Cazinoul, o să evaluăm această parcare şi cu tot pachetul acesta vom intra într-o asociere sau un parteneriat public-privat cu un investitor care să investească în Cazinou, să-l reabiliteze în scopul de a fi folosit ca şi cazinou în continuare şi care să construiască cazare pe parcarea de la Poarta 1",a afirmat Radu Mazăre.

Primarul a precizat că la începutul anului viitor va prezenta în cadrul Consiliului Local mai multe detalii legate despre această viitoare asociere.

"Făcând asociere

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 16 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum o ora
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 13 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°