Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii l-au părăsit pe Băsescu

Publicat in Vox Publica, vineri 6 iulie 2012 ·

FMI făcea recent evaluarea progreselor României şi cerea liberalizarea prețurilor la energie şi privatizarea companiilor de stat. Liberalizarea prețurilor la gaze naturale se va face până la nivelul la care gazele de producție românească ieftine vor putea fi exportate , iar orice gaze de şist produse local vor deveni profitabile prin comparație cu prețurile europene.

FMI atrăgea atenția că guvernele Boc şi Ungureanu nu respectaseră planul. “Mai multe licitaţii au eşuat din raţiuni care puteau fi prevenite, ceea ce reprezintă un semnal de slăbiciune în angajamentul României faţă de reformele structurale” declara şeful misiunii FMI Jeffrey Franks.

Noua putere a jucat cartea gazelor de şist introducând un moratoriu asupra exploatării. Pe 21 iunie Senatul respingea însă o decizie definitivă precum propunerea de interzicere a exploatării gazelor de şist, lăsând loc pentru un business în domeniu după alegerile parlamentare. Acest business se poate face fie cu USL, fie cu PD-L şi Băsescu.

USL are în schimb aproape 60% în consiliile județene Vaslui (la Bârlad) şi Constanța (perimetrele de exploatare Adamclisi, Vama Veche) şi poate oricând să introducă moratorii (aşa cum a făcut deja). Băsescu în schimb trebuie să poarte foarte mult mov până când partidele lui vor reveni la guvernare, şi chiar dacă ar reveni, FMI era nemulțumit de performanțele în privatizări.

Americanii nu ştiu prea multe despre politica românească. Din Wikileaks şi din cartea fostului ambasador Rosapeppe (“Dracula is Dead”) reiese că americanii au o vagă noțiune despre cine este “the good guy” şi cine este “the bad guy”. Spre exemplu Iliescu era multă vreme “the bad guy”, cu el nu se putea discuta scutul anti-rachetă. Geoana se ducea la Moscova înainte de alegeri. În schimb în ultimele luni atât Băsescu cât şi Ponta s-au dus în vizită în America.

Ponta a plusat recent luându

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nemo, câştigătorul Eurovision, a spart trofeul pe scenă, dar a primit altul în schimb: Nu am spart doar codul, am spart şi trofeul - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Eurovision Song Contest, ediţia 68, organizată la Malmo, a fost câştigată de Elveţia, prin Nemo, 24 de ani, cu melodia "The Code". Artistul a spart trofeul când l-a aşezat pe scenă., dar a primit altul în schimb, relatează Reuters. Câştigătorul Euro

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 6 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum o ora
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum o ora
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 29 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Femeia căutată de salvamontişti în munţii Rodnei a făcut găsită decedată / Aceasta a căzut în gol 200 de metri. La faţa locului fusese direcţionat şi un elicopter SMURD - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Salvatori de la mai multe instituţii din judeţul Bistriţa Năsăud au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru recuperarea unei femei care a căzut zeci de metri în gol, pe un traseu din munţii Rodnei. Turista a fost găsită decedată. Potrivit reprezenta

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°