Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii și polițiștii luau câte 700 de lei șpagă ca să ofere ponturi mafiei morților

Publicat in Libertatea, luni 16 decembrie 2013 ·

O armată de anchetatori de la SRI, Poliţie şi DNA a declanşat în cursul acestei luni o investigaţie ieşită din comun în Bucureşti. Este vorba despre afacerea celor din “mafia morţilor”, care produce aproximativ 16 milioane de euro pe an, doar în Capitală, din tranzacţionarea banilor de înmormântare alocaţi de stat. Investigatorii au făcut 17 percheziţii şi au audiat 60 de persoane, printre care poliţişti şi personal medical de la SMURD şi de la Ambulanţă.

Persoanele mai sus menţionate sunt cercetate pentru luare şi dare de mită, primire de foloase necuvenite şi folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Este vorba despre date cu caracter personal ale unor decedaţi sau ale unor persoane în stare critică, pe care lucrători de la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, Serviciul de Ambulanţă Bucureşi-Ilfov (SABI) şi poliţişti le dădeau unor firme de pompe funebre, contra cost!

Cum se derula totul, de fapt? În cazul unui accident mortal, de pildă, firma de pompe funebre din interiorul reţelei primea informaţia despre deces, numele pacientului şi adresa - toate contra unei sume cuprinse între 600 şi 700 de lei -, pe care societatea mortuară o dădea drept şpagă “informatorilor morţii”.

Apoi, cioclii se duceau la uşa familiei şi îşi prezentau ofertele de pompe funebre rudelor îndoliate - adică agăţau clientul. În asemenea momente, de cele mai multe ori oamenii nu se mai gândesc la bani, iar “mafia decedaţilor” se bizuie exact pe emoţia produsă de pierderea celui drag. Cioclii se ofereau în primul rând să rezolve spinoasa problemă a actelor. Le cereau rudelor celui mort talonul de pensie şi certificatul de deces şi ridicau cu aceste acte 2.223 de lei, sumă dată de stat drept ajutor de înmormântare. În afară de aceşti bani, suficienţi pentru nişte funeralii decente, “mafia morţilor” mai ciupea de la familia îndoliată sume cuprins

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 39 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 15 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 53 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 38 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°