Sâmbătă după amiază este programată finala celei de-a 24-a ediţii de Festivalului-concurs de muzica populară pentru copii şi tineri. Concurenţii rămaşi în competiţie după preselecţie sunt din judeţele Moldovei, dar şi din Ardeal sau Muntenia.
Întrecerea organizată de Centrul pentru Cultura şi Arte „Carmen Saeculare" are loc sâmbătă, 3 martie, de la ora 17.00, în sala „Calistrat Hogaş" a Consiliului Judeţean Neamţ.
Citeşte şi:Trofeul Festivalului „Florile Ceahlăului" merge la Piteşti
Pentru câştigarea trofeului „Florile Ceahlăului" se vor întrece 20 de tineri interpreţi din judeţele Bacău, Suceava, Vrancea, Satu-Mare, Sibiu, Bistriţa-Năsăud, Argeş, Prahova şi Neamţ.
9 concurenţi vor intra în concurs la secţiunea I (8-15 ani), iar ceilalţi 11 la secţiunea 16-25 ani. Interpreţii sunt câştigătorii preselecţiei naţionale desfăşurată vineri, 2 martie, la Consiliul Judeţean Neamţ.
Citeşte şi:Piatra Neamţ: Concurs naţional al tinerilor interpreţi de muzică populară (Update FOTO)
Vor susţine recitaluri în cadrul evenimentului invitaţii speciali Ana Dragu, câştigătoare a premiului I la ediţia 2011,şi Gabriel Marinel Dumitru, câştigătorul Trofeului Festivalului la ediţia precedentă.
Intrarea publicului este liberă.
Intră pe neamt.adevarul.ro pentru a afla cele mai noi informaţii din Neamţ.