Plecarea Monicai Lovinescu dintre cei vii ma lasa in doliu. Pe parcursul multor decenii, i-am fost ascultator devotat, coleg si… sef. Un ascultator singuratic si infrigurat in fata unui aparat de radio; un coleg plin de admiratie si veneratie; un sef intimidat de coplesitoarea ei personalitate si timorat de teama ca ar putea gresi in vreun fel fata de ea.
Cand am vizitat-o ultima oara la Paris, acum cativa ani, Monica era in pat, intr-o conditie fizica precara, dar volubila si articulata ca intotdeauna. si Virgil Ierunca mai traia, fizic parea chiar intr-o stare mai buna decat sotia lui. Am depanat cateva amintiri comune, am vorbit despre ce mai reprezenta pentru romani Europa Libera dupa caderea comunismului si despre dosarele Securitatii pe care le cercetam. A amintit ce i-au facut securistii ei si familiei, i-a cerut lui Virgil sa-mi povesteasca despre cel trimis sa-l omoare pe el. Amandoi se intrebau daca vom afla vreodata adevarul despre crimele de la Europa Libera. La sfarsit, mi-au cerut sa fac tot posibilul sa obtin declasificarea dosarului Monicai de la serviciile secrete comuniste.
Ne-am despartit mai repede decat mi-as fi dorit, dar Monica nu putea intretine conversatii prea lungi si era oricum in asteptarea sorei de caritate ce urma sa-i faca un tratament. Am coborat cu Virgil in biblioteca, vestita si imensa lor biblioteca. El era foarte abatut din cauza starii Monicai si-mi spunea ca asculta multa muzica, singura lui alinare. Ii era ciuda ca starea Monicai era mai severa decat a lui si gasea ca era o mare nedreptate. Destinul a "indreptat" nedreptatea, Virgil plecand dintre cei vii inaintea ei.
A vorbi cu Monica insemna de cele mai multe ori a asculta. si era o mare placere sa o asculti. In ultima vizita, vocea ii era ceva mai stinsa decat cea pe care am auzit-o in prima mea vizita, prin 1986, si in a doua, in 1989 (u