Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Campionatul României, locul 14 în lume ca valoare

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 8 ianuarie 2013 ·

Liga I din România ocupă locul 14 în clasamentul celor mai bune campionate naţionale de fotbal din lume, dat publicităţii marţi de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului (IFFHS).

Liga I s-a aflat în progres constant în ultimii trei ani, după ce în 2010 s-a aflat pe locul 28 în clasament, în 2011 ocupa poziţia a 20-a, iar acum a ajuns pe 14. Cea mai bună clasare a campionatului României în ierarhia IFFHS a fost în 2006, când ocupa locul 10, pentru ca în 2009 să se afle pe poziţia a 11-a. De alte zece ori după 1990, primul eşalon fotbalistic din România a intrat in top 25: locul 19 (2005), 21 (1995, 1997, 2007, 2008), 22 (1993, 1996), 23 (1999), 25 (1991, 1992).

La clasamentul pe 2012, Spania ocupă primul loc, iar pe poziţia secundă se află Brazilia, podiumul fiind completat de Germania. În urma României se află o serie de campionate bine cotate, precum Turcia, Grecia, Portugalia, Rusia, Mexic, etc. Republica Moldova se află pe 34, Serbia pe 41, Ungaria pe 46, Estonia pe 59, iar Bulgaria pe 68.

1. Spania 1.283 puncte

2. Brazilia 1.057

3. Germania 1.037

4. Italia 1.034

5. Anglia 1.007

6. Argentina 919

7. Franţa 880

8. Olanda 738

9. Paraguay 712,5

10. Chile 711,5

11. Ucraina 701

12. Belgia 694

13. Ecuador 688

14. România 657

15. Coreea de Sud, Turcia 653

17. Grecia 645,5

18. Portugalia 633,5

19. Rusia 626

20. Mexic 614,5 etc.

Liga I din România ocupă locul 14 în clasamentul celor mai bune campionate naţionale de fotbal din lume, dat publicităţii marţi de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului (IFFHS).

Liga I s-a aflat în progres constant în ultimii trei ani, după ce în 2010 s-a aflat pe locul 28 în clasament, în 2011 ocupa p

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 50 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 33 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum o ora
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°