Mafia permiselor auto obţinute fraudulos în Argeş era alimentată cu mii de euro, dar şi cu miei, brânză şi pastramă. Datele din dosarul poliţiştilor şpăgari din Argeş scot la iveală că mulţi aspiranţi la obţinerea permisului de conducere abia ştiau alfabetul. Ancheta privind obţinerea frauduloasă a peste 3.000 de permise auto în Argeş a dus la trimiterea în judecată a 28 de persoane.
Printre aceştia se numără şeful de la Permise Auto Argeş, comisarul-şef Gheorghe Vlăsceanu, dar şi adjunctul său, comisarul-şef Vasile Voinea. Acuzaţi de luare de mită, cei doi ofiţeri superiori luau, conform DNA, şpăgi de ordinul miilor de euro pentru a facilita obţinerea unui permis de conducere.
Se mulţumeau uneori şi cu un miel, pastramă sau o bucată de brânză. Candidaţilor li se dădeau chestionarele de la „sală“ bifate corect, iar la traseu - fie nu mai erau chemaţi, fie conduceau câţiva metri şi obţineau permisul auto.
Cei care voiau carnet de conducere şi pentru motociclete erau ţinuţi în şa de către examinator.
Carnet pe carne fragedă
Comisarul-şef Gheorghe Vlăsceanu prefera „negocierile“ mai mult prin sms. Neguţ Gheorghe, care intermedia obţinerea permiselor auto, i-a trimis un sms lui Vlăsceanu: „Şefu’, ce s-a întâmplat cu ăla de astăzi, că n-a luat sala“.
Vlăsceanu îi explică telefonic: „De prost. Spune-i, de prost. De prost. Să nu mai vii cu… animale aiurea“. Neguţ însă îi cere înapoi şpaga lui Vlăsceanu. Iniţial, comisarul-şef îi transmite că-i înapoiază banii, însă, după alte replici, îi spune „te duci, împrumuţi şi vii mai târziu (…) te duci şi rezolvi problema tu. Şi nu mai vii cu aşa ceva aici“.
Într-o altă convorbire telefonică, Vlăsceanu este rugat de Neguţ să-l „aranjeze“ pe nepotul său.
„Mi-ar trebui nişte materie primă“, “bă, de aia fragedă… vreau din ai