Potrivit noilor organigrame ale instituţiilor de cultură din subordinea CL, 32 de posturi vor fi reduse. Nu va fi vorba de concedieri, ci de restrângerea unor posturi vacante sau vacantate acum prin pensionări
Reducerile de cheltuieli din aparatul bugetar local afectează şi cele 4 instituţii de cultură aflate în subordinea Consiliului Local. Din fericire, după cum ne-a declarat viceprimarul Adrian Gabor (foto), nu este vorba de concedieri, ci de restrângerea unor posturi vacante sau vacantate acum prin plecarea unora în pensie. „Erau mai multe posturi neocupate. Iar în unele cazuri sunt persoane care vor ieşi la pensie, astfel că posturile care vor rămâne libere se vor reduce şi ele”, susţine viceprimarul Adrian Gabor. În total, din cele patru instituţii, Teatrul „Sică Alexandrescu”, Opera Braşov, Filarmonica şi Teatrul pentru Copii „Arlechino” vor fi reduse 32 de posturi.
Teatrul Dramatic - 10 posturi
În noua organigramă a Teatrului „Sică Alexandrescu” mai sunt de acum 90 de posturi, faţă de 100 câte erau până acum. Cele 10 posturi desfiinţate sunt consultant artistic (1), actor/actriţă (5), muncitor calificat – electrician iluminare scenă (1), casier (1), economist – auditor (1) şi şef serviciu organizare spectacole, deoarece structura serviciului nu îndeplineşte condiţiile de a avea un şef de birou (1).
Opera Braşov - 16 posturi
Noua organigramă a Operei Braşov prevede un număr de 219 posturi, faţă de 235 câte erau până acum.
Cele 16 posturi reduse sunt din departamentele TESA, tehnic, dar şi artistic, dintre care un post din cadrul serviciului studii muzicale, 2 posturi din cadrul serviciului orchestră, 2 posturi din cadrul serviciului cor şi un post din cadrul serviciului balet.
Filarmonica Braşov - 3 posturi
Faţă de primul trimestru al acestui an, la Filarmonica Braşov reducerea de