Nu trecuseră nici câteva minute de la anunţarea propunerilor de modificare a Constituţiei când haitele vînto-voiculesciene s-au repezit la gâtul lui Băsescu denunţând „autoritarismul'', „dictatura'', „jupânul''. Felix însuşi l-a comparat cu Hitler pe fondul ariei „diversiunii'' cântată regulamentar de cei doi backing vocals C&V. Dar cu ce i-a speriat „dictatorul'' în asemenea măsură?

Imunitatea parlamentară. Până acum era totul limpede, bine reglat şi de la sine înţeles. Afacerile se împleteau armonios cu politica, banii la partid curgeau în şuvoi constant şi neîntrerupt iar protagoniştii binemeritau de la partid un loc ferit de furtuna Justiţiei în Parlamentul ţării. Frumos, elegant, toată lumea era mulţumită. Acum, Dictatorul, în ura sa faţă de democraţie, vrea să destructureze un sistem care s-a creat cu greutate şi sacrificii în 20 de ani şi să distrugă cu inconştienţă cordonul ombilical care leagă oligarhia economică de partidele politice. Fără imunitate, atractivitatea Parlamentului pentru tot felul de indivizi gen Păsat, Voicu, Năstase, Ridzi etc. dispare. Ce rost are să mai faci politică, dacă oricum rişti să te trezeşti cu DNA-ul la uşă? Ce-i de făcut? Trimiţi haita să latre „atentat la democraţie''.

Limitarea deficitului la 3%. Au făcut-o nemţii iar francezii s-au arătat dispuşi să-i urmeze, mai ales că e criteriu Maastricht. Dar nu acesta este motivul pentru care trebuie trecut în Constituţie - România nu este în zona euro şi nici n-ar trebui să se grăbească să intre - ci pentru că formulează un cadru strâmt pentru politicile guvernamentale. Din punctul de vedere al acestui autor limitarea deficitului ar fi trebuit însoţită de o limitare a pragului de impozitare a venitului. Cum arată acum, ori de câte ori guvernele vor fi în situaţia de a încălca limita de deficit este cel mai probabil că vor mări taxele în loc să reducă cheltuielile.