Ma intreaba cineva daca impartasesc admiratia unora pentru cel care a fost Ovidiu Trăsnea. Pe scurt: nu voi uita ca am invatat mult de la el. Tot astfel, nu pot ignora ca a participat, poate rusinat, dar nu mai putin activ, la riturile bizantine ale comunismului dinastic. Mi-a fost profesor de doctrine politice la Facultatea de Filosofie, Sectia de Sociologie, in primavara anului 1974 (eram in anul patru, deci cu putin timp inainte de absolvire). Teza mea de licenta, condusa de profesorul Constantin Nicuta (un personaj fara opera, dar hatru, barfitor si erudit), era despre Herbert Marcuse si Noua Stanga, subiect controversat si oricum ne-ortodox pe atunci. Ovidiu Trasnea a venit de cateva ori la curs, vorbea pe un ton foarte jos, aproape soptit, tuşea mult, era un chinuit astmatic. La care se adauga si o ipohondrie devenita legendara. Cursurile si seminariile le tinea doctorandul sau (la Universitate), lector de socialism stiintific (de fapt de doctrine politice) la „Stefan Gheorghiu”, Virgil Magureanu. Mi-au spus, adica m-au prevenit, mai multe cunostinte ca, dupa absolvirea Facultatii de Filosofie, prin 1966, lucrase in Securitate. L-am cunoscut deci pe Magureanu in 1974, ma remarcase, m-a invitat sa stam de vorba. Ulterior, am obtinut prin el carti din fabuloasa biblioteca de la „Stefan Gheorghiu”, singura constructie culturala lasata mostenire de groparul culturii romanesti, Leonte Rautu. In fine, acesta este alt subiect. Cursul tiparit al lui Trasnea era anost, dar nu scandalos apologetic si neindoios blindat bibliografic. In plus, in prelegeri nu facea nicio referinta la Ceausescu ori la „documentele de partid”. In scrierile sale aparute in anii urmatori a facut concesii jenante (de pilda in „Mica Enciclopedie de Politologie” unde a fost co-autor impreuna cu Nicolae Kallos, profesorul de materialism istoric de la Universitatea „Babes-Bolyai” si apropiatul