Cutremur în Poliţie după ce, miercuri, Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Alba Iulia şi comisarul numărul unu al ţării, este acuzat de procurori că ar fi colaborat şi i-ar fi acoperit pe cei mai mari interlopi milionari din Hunedoara
ANCHETĂ Traian Berbeceanu, comisarul-şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Alba Iulia, poreclit în anumite cercuri şi "comisarul Cattani", a fost ridicat, ieri, de acasă, cu mascaţii. El este acuzat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Alba Iulia de sprijinire a unui grup infracţional organizat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii. Berbeceanu a primit, în 2007, distincţia de poliţistul anului şi, tot de atunci, BCCO Alba a ocupat, în fiecare an, primul loc pe ţară în competiţia cu structurile similare.
LEGĂTURI PERICULOASE CU BARONUL VĂII JIULUI
După ce a fost dat drept exemplu, ani la rând, poliţiştilor din ţară, ieri, procurorii DIICOT l-au audiat pe Berbeceanu, acuzându-l că ar fi avut legături cu trei grupări infracţionale din judeţul Hunedoara. Prima: gruparea „baronilor fierului vechi”, formată din 12 inculpaţi, care i-a avut ca lideri pe afaceriştii Dorin Cupeţiu şi Gheorghe Uscatu. În acest dosar a mai fost trimis în judecată un fost adjunct al Inspectoratului Poliţiei Judeţului (IPJ) Hunedoara, Adrian Filer. Gruparea este acuzată că, prin afacerile ilegale, a cauzat un prejudiciu statului de două milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, şeful BCCO Alba nu a fost interesat în ultimii ani, cel puţin din 2009 până în prezent, de cauzele aflate pe rolul DIICOT, ST Alba, numai în cazul în care avea vreun interes personal, în rest DIICOT, ST Alba şi BT Sibiu, nu existau pentru acesta, ci numai BT Hunedoara