Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele detalii din ancheta Concurenţei pe carburanţi

Publicat in Bursa, joi 17 noiembrie 2011 ·

* Raportul CE a fost transmis companiilor investigate

Consiliul Concurenţei (CC) a transmis Raportul Comisiei Europene (CE) referitor la ancheta pe piaţa noastră petrolieră companiilor care activează în acest domeniu.

Constantin Tampiza, consilierul preşedintelui "Lukoil" pentru proiectele din România, ne-a spus că raportul transmis zilele trecute de CE are circa 100 de pagini.

Jucătorii din domeniu ne-au declarat, la unison, că îşi vor exprima opiniile cu privire la raport după analizarea acestuia şi după finalizarea procedurilor legale aflate încă în derulare în cadrul Consiliului Concurenţei.

Aceste proceduri, care constau în audierea, până la finalul acestui an, a companiilor din piaţa petrolieră autohtonă, reprezintă ultimii paşi până la conturarea unui rezultat final.

Astfel, potrivit lui Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC, va fi finalizată prima din cele două etape ale investigaţiei începută cu şase ani în urmă.

Cert este că, pentru prima dată în toată această perioadă, au apărut câteva informaţii referitoare la obiectivul anchetei.

În acest sens, "OMV Petrom" a declarat, într-un comunicat de presă: "< OMV Petrom > a primit un raport de investigaţie de la Consiliul Concurenţei cu privire la pretinsa încălcare a reglementărilor privind concurenţa, ca urmare a retragerii de pe piaţă a "Eco Premium" (benzină fără plumb aditivată cu substitut de plumb). (...) Concluziile investigaţiei Consiliului Concurenţei, inclusiv posibilele sancţiuni, vor fi cuprinse în decizia finală a Consiliului Concurenţei, care va fi emisă după formularea răspunsului < OMV Petrom > cu privire la forma actuală a raportului de investigaţie şi după audierea în faţa Consiliului Concurenţei".

Compania consideră că această "pretinsă încălcare este lipsită de temei" şi notează că va lua toate măsurile necesare pentru a asigura o reprezentare core

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

G4Media acum 42 minute
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP, cit

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°