Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizia prin care Camera declară vacant locul de deputat al lui Becali, publicată miercuri în MO

Publicat in Gandul, joi 30 mai 2013 ·

Hotărârea prin care Camera Deputaţilor ia act de încetarea mandatului de parlamentar al lui George Becali şi declară vacant locul de deputat al acestuia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial, ceea ce contrazice afirmaţia de joi a lui Valeriu Zgonea conform căreia locul încă nu este vacant.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat joi, la Craiova, că postul lui George Becali în Parlament nu este vacant, el arătând că, potrivit Statutului deputaţilor şi senatorilor, în forma nemodificată, luarea unei astfel de decizii trebuie supusă la vot.

"Postul domnului Becali nu este vacant, a fost trecut pe proiectul de hotărâre, el trebuie supus la vot în votul final şi votat de către parlamentari. Şi voi vota săptămâna viitoare ambele decizii", a spus Zgonea.

Hotărârea Camerei Deputaţilor privind constatarea încetării mandatului de deputat al lui Becali a fost publicată în 29 mai în Monitorul Oficial, aceeaşi zi în care a fost adoptată.

Articolul 1 al Hotărârii consemnează că instituţia ia act de de decizia numărul 124 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 20 mai 2013 prin care s-a hotărât condamnarea inculpatului Becali George pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, prevăzută de Articolul 26, raportat la Articolul 248 din Codul Penal, raportat la Articolul 41, alin. 2 din Codul Penal.

"Camera Deputaţilor ia act de încetarea de drept a calităţii de deputat a domnului George Becali şi declară vacant locul de deputat deţinut de acesta în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 25", se mai arată în Hotărâre.

În act se mai arată că hotărârea a fost adoptată de Camera Deputaţilor în 29 mai 2013.

George Becali a fost condamnat definitiv, pe 20 mai, de instanţa supremă, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 42 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 30 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°