Andrei Nicolae, zis Impresie, a fost prins la aproape două luni de de-a v-aţi ascunselea cu poliţiştii, acesta ascunzându-se pentru că pe numele său era emis un mandat de arestare în lipsă.Poliţiştii Secţiei 3 Craiova au reuşit să-l prindă luni noapte pe Andrei Alin Nicolae, poreclit Impresie, acesta fiind urmărit general în baza unui mandat în lipsă emis de Tribunalul Dolj pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală gravă, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Mandatul a fost emis la sfârşitul lunii august, după scandalul din apropierea IML Craiova, soldat cu mai multe persoane bătute şi două împuşcate. Oamenii legii au stabilit că pe 20 august, în apropierea Spitalului de Urgenţă Craiova, Ştefan Cantemir Mitre a fost împuşcat în picior dintr-o maşină în care se aflau Emilian Bană şi Impresie. În timpul cât s-a ascuns de poliţie, oamenii legii au pus cap la cap toate dovezile pe care le aveau împotriva lui Impresie, în prezent pe numele lui fiind deschise şapte dosare penale. „Acest tânăr a fost implicat în şapte scandaluri în ultimul timp, fiind cercetat în prezent de la loviri şi alte violenţe până la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pentru că în două situaţii a folosit arme neletale“, a declarat comisarul-şef Georgel Enescu, şeful IPJ Dolj.
Prins cu focuri de armă Din momentul în care pe numele lui Impresie a fost emis mandatul de arestare, poliţiştii au încercat să pună mâna pe el, însă acest lucru nu s-a dovedit a fi uşor. Comisarul-şef Georgel Enescu a explicat că Impresie a fost destul de abil, reuşind să se ascundă de poliţie. Acesta îşi schimba frecvent domiciliul şi se deplasa în trafic de fiecare dată cu altă maşină pentru a nu fi „dibuit“ de poliţişti. Pe 1 octombrie, oamenii legii au fost cât pe ce să pună mâna pe el, acesta fiind depi