Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Datoriile transformă Maternitatea în secţie a Spitalului de Urgenţă

Publicat in Adevarul, joi 8 iulie 2010 ·

Din cauza datoriilor foarte mari la furnizorii de medicamente, mâncare sau utilităţi Maternitatea va fi transformată în secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă.

În această dimineaţă, managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie, doctorul Marian Stoica a spus că restructurarea numărului de paturi este soluţia pentru ca acest spital să mai poată funcţiona. „Patruzeci şi trei de paturi au fost reduse, din 193 am mai rămas cu 150. Restructurarea era inevitabilă pentru că cheltuielile sunt foarte mari şi nu mai puteam face faţă. Casa de Asigurări nu decontează decât 90% din fondul de salarii, iar noi aveam cheltuieli mult mai mari. Maternitaea va deveni secţie a Spitalului de Urgenţă", spune managerul Marian Stoica.

Spitalele vâlcene pline de datorii

Luminiţa Apostolescu, directorul Direcţiei de Sănătate Pulblică (DSP) Vâlcea spune că pe site-ul Ministerului este în dezbatere publică proiectul prin care se va decide numărul de paturi ce vor reveni fiecărui medic. Luna aceasta, patru spitale din judeţul Vâlcea vor fi preluate de Consiliul Judeţean. Spitalele au o datorie de 14,8 milioane de lei către furnizorii de medicamente, alimente şi utilităţi. „Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie (SOG), Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti şi Spitalul Judeţean de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu din Mihăeşti au acumulat lalolaltă datorii de peste14,8 milioane lei. Cea mai mare datorie, de 11,9 milioane lei o are Spitalul Judeţean de Urgenţă", a declarat Ion Stanciu, purtătorul de cuvânt al CJ Vâlcea.

CJ cere sprijinul Ministerului Sănătăţii

Conducerea judeţului nu are cu ce să acopere datoriile. CJ nu are nici suport, nici resurse financiare. Pentru a le prelua, CJ cere Ministerului Sănătăţii să deconteze, la data predării sau eşalonat, în cel mult 90 de zile, toate datoriile înregist

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°