Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Agriculturii: România trebuie să atragă fonduri de 2,5 miliarde de euro pe agricultură şi dezvoltare rurală, în 2012

Publicat in Capital, luni 9 iulie 2012 ·

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va solicita, la rectificarea bugetară din această lună, asigurarea cofinanţării naţionale pentru accesarea unei sume de 2,5 miliarde de euro din fonduri europene în 2012.

„Suntem preocupaţi de asigurarea cofinanţării pentru îndeplinirea obiectivelor pe care le avem în vederea accesării sumei de 2,5 miliarde de euro din fonduri europene în 2012, respectiv 1,4 miliarde de euro pe dezvoltare rurală prin APDRP şi 1,1 miliarde de euro pe plăţi directe prin APIA”, a declarat Daniel Constantin (foto), citat de Agerpres.

Acesta a subliniat că va încerca să obţină la rectificare şi sumele necesare pentru sprijinul acordat de la bugetul de stat crescătorilor de porci şi păsări.

„Trebuie să găsim resurse la rectificare şi ne îndeplinim obligaţiile pe care le avem către crescătorii de porci şi păsări pe bunăstare pentru că bugetul a fost construit numai până în luna mai 2012 pentru aceste două sectoare importante. În toamnă, pentru noul buget trebuie să mă asigur că partea complementară a sprijinului pe suprafaţă este aproape de bugetul maxim, la fel şi sprijinul pe exploataţie pentru bovine şi ovine”, a adăugat şeful MADR.

Plafonul maxim pentru sprijinul complementar pe suprafaţă este de 60 de euro pe hectar, iar din fonduri europene de 119 euro, 50% din această sumă urmând să fie acordată ca avans din 16 octombrie a.c.

De asemenea, plafonul maxim aprobat pentru zootehnie de Comisia Europeană este de 219 milioane de euro pentru bovine şi aproape 80 de milioane de euro la ovine şi caprine.

Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru 2012 totalizează 14,977 miliarde lei, în scădere cu 5,81% faţă de bugetul anului 2011. Acesta reprezintă 2,54% din PIB. Sursele de finanţare sunt bugetul de stat - 5,204 miliarde lei, iar fondurile nerambursabile - 9,

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 5 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 12 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 6 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 13 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 10 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

7°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°