Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CUTREMUR Pakistan: Bilanţul a ajuns la 350 morţi şi 315 răniţi

Publicat in Romania Libera, joi 26 septembrie 2013 ·

Aproape 350 de persoane au murit în urma cutremurului puternic care a devastat săptămâna aceasta o parte a provinciei pakistaneze Balucistan (sud-vest), potrivit unui nou bilanţ provizoriu anunţat joi de autorităţi, relatează AFP, conform Mediafax.

Cutremurul cu o magnitudine de 7,7 s-a produs marţi în districtul izolat Awaran, situat în provincia cea mai săracă a Pakistanului.

"Cel puţin 348 de persoane au murit şi 315 au fost rănite", a declarat pentru AFP Abdul Latif Kakar, şeful Autorităţii responsabile cu gestionarea catastrofelor pentru provincia Balucistan, care cuprinde 44% din teritoriul pakistanez, dar numără decât 5% din populaţie.

"Trei sute cinci persoane au murit doar în districtul Awaran şi am primit informaţii privind 43 de morţi într-un alt district puternic afectat, şi anume Kech", a adăugat el. Un bilanţ precedent, oferit miercuri seara, anunţa 328 de morţi.

Pakistanul a declarat stare de urgenţă în zonele din Balucistan devastate de cutremur, cel mai mortal în ţară de la cel din 2005 din Kashmir (nord-est) care s-a soldat cu cel puţin 73.000 de morţi şi a afectat milioane de persoane.

Armata pakistaneză a mobilizat militari şi aproximativ o sută de medici şi infirmieri în Balucistan, unde salvatorii sunt în căutarea supravieţuirilor.

Numeroase sate cu case din chirpici au fost complet distruse de cutremur. Autorităţile încercau joi să ajungă în mici localităţi izolate situate în această regiune cu infrastructură rudimentară.

Cutremurul a fost resimţit până în India şi în Iran, două ţări vecine Pakistanului, şi a creat o "insulă" de noroi amestecat cu pietre în largul Gwadar, port pakistanez la Marea Arabiei, situat la aproximativ 400 de kilometri sud de epicentru.

Locuitorii din Gwadar au numit "Zalzala Koh" - Muntele Cutremurului - această insulă care va dispărea în cursul lunii viitoare, potrivit uno

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila - FOTO

News.ro acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu se pune problema transferului lui Florin Piersic.

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 48 minute
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 40 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 2 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Spitalul Foişor transmite noi informaţii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 32 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Ministerul Educaţiei - Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 23 minute
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°