Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renaşterea Parcului de la Bazoş din bani de la francezi

Publicat in Adevarul, marți 22 mai 2012 ·

În urmă cu câteva luni, a demarat reamenajarea Parcului Dendrologic de la Bazoş, graţie unei iniţiative a Asociaţiei Culturale Kratima din Timişoara şi cu sprijinul Ambasadei Franţei în România.

Parcul dendrologic Bazoş este în prezent singura bază recreativă amenajată din zona periurbană a Timişoarei și reprezintă un obiectiv naţional de importanţă deosebită, datorită colecţiei sale de arbori şi arbuşti din mai multe continente. Situat în apropierea localităţii Bazoşu Nou, la 20 de kilometric de Timişoara, a fost amenajat în anii 1909-1914 pe domeniul familiei Ambrosy, care avea acolo un castel, sub conducerea apreciatului peisagist german Franz Von Engerhord, directorul grădinii botanice din Düsseldorf.

Cu câteva luni în urmă, Asociaţia Culturală Kratima din Timişoara era câştigătoare a unei licitaţii lansate de Ambasada Franţei în vederea selecţionării celui mai inovator proiect în materie de prezervare a patrimoniului peisager.

“Proiectul propus de noi avea drept ţintă demararea reamenajării Parcului Dendrologic de la Bazoş, arie naturală protejată extrem de importantă în menţinerea echilibrului ecologic în judeţul Timiș. Proiectul a demarat în decembrie 2011, cu vizita la Timişoara a lui Christophe Felder, director al Arboretului francez „Arbofolia”. Un protocol de înfrăţire între parcul francez şi parcul de la Bazoş a fost semnat cu această ocazie”, a spus Camelia Mingasson, președintele Kratima.

Au fost prevăzute acţiuni precum curăţarea unei arii pilot în cadrul parcului, identificarea unor circuite de vizitare, amenajarea unor alei, indicarea principalelor specii protejate și organizarea unor acţiuni culturale în cadrul parcului.

Stejari de 160 de ani

Castelul familiei Ambrosy a fost distrus în 1918, iar apoi, în 1934, întreaga proprietate a fost cumpărată de „Casa Autonomă a Pădurilor", devenind parc dendrolog

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 27 minute
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 21 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum o ora
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum 35 minute
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 4 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°