● Adrian Buzdugan, Capela excomunicaţilor (povestiri ultimative), Editura Humanitas, 2010.
După ce a părut că 2009 marchează revenirea genului scurt – au publicat atunci: Cristian Teodorescu (Medgidia, oraşul de apoi), Andrei Cornea (Poveşti impertinente şi apocrife), Lucian Dan Teodorovici (Celelalte poveşti de dragoste), Florin Lăzărescu (Lampa cu căciulă), Florin Manolescu (Mentaliştii), Alex Tocilescu (Standard), Bedros Horasangian (Miss Perfumado şi alte femei), Paul Doru Mugur (Psihonautica), Angelo Mitchievici (Cinema), dar ş.a. – anul trecut, volumele bune de povestiri au fost mai puţine decît degetele unei mîini. În acest context, un proiect precum „Povestirile fără filtru“ (volume-casete manufacturate din carton, plicuri şi sfoară de cînepă) arată ca o simpatică iniţiativă de indie publishing, prima de la noi, un fel de haiducie editorială pentru un gen evitat de edituri. Debutat anul trecut ca un proiect de proze la plic vîndute prin cîteva cafenele bucureştene, „Povestirile fără filtru“ numără acum deja cinci casete handmade de povestiri inedite semnate, printre alţii, de Ana Maria Sandu, Răzvan Petrescu, Dan Stanciu, Călin Torsan, Cosmin Manolache, Matei Pleşu, Jean Lorin Sterian ş.a. Cum am remarcat deja, proza tînără a primit credit, anul trecut, nu atît de la edituri (ruşinos de circumspecte cu acest gen), cît de la bănci. Ca şi romanul lui Cătălin Pavel, Aproape a şaptea parte din lume, volumul de „povestiri ultimative“ al lui Adrian Buzdugan este, de fapt, rodul concursului de debut literar iniţiat şi sponsorizat de Banca UniCredit Ţiriac, ajuns deja la a patra ediţie.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeu Cele cincisprezece povestiri ale lui Adrian Buzdugan respectă, în mare, aceeaşi formulă. Personajele sînt, toate, nişte nebuni, uneori geniali, alteori foarte per